Ziua 71
Speranța că o zi proaspătă va aduce și în mine un suflu curat de viață fără dureri s-a evaporat rapid, o dată cu venirea lui Spiky la rondul de dimineață. Azi nu s-a mulțumit cu verificatul nostru și adormitul pe la picioare, azi a vrut neapărat să deschidă toate ușile de la toate dulapurile din cameră. Așa că a trebuit să mă scurg din pat și să o iau cu mine la parter ca măcar domnul meu să doarmă liniștit.
***
Capul îmi este în fierbere la propriu. Aceste mini-combustii pe care le am sporadic și al naibii de aleatoriu efectiv mă lasă leoarcă. Zici că am flăcări bruște sub piele. Astea combinate cu durerea care nu se dă dusă mă fac să vreau să fug din viața mea azi. Să dau o tură prin alte vieți.
***
Nici nu ajung bine în bucătărie că deja îmi plâng de milă. Nu mi-e bine deloc, nu vreau să fac nimic dar trebe să mă smulg din pat și să mă pun pe făcut smoothieuri și pe dat pastile și pe spălat și curățat.
Când sunt în criză de bilă, orice miros mi se duce până străfundul celulelor. În momentul în care intru la mama în cameră, cel puțin azi, aș vrea să-mi fiu păpușar, să ies din corp și din cameră dar să-mi manevrez corpul și să-l (su)pun la ce are de făcut în cameră.
***
Evident că atunci când am o zi nefastă, Universul numai bunătățuri îmi oglindește.
Am observat, în timp, că dacă intru la mama cu o stare bună, are și ea o stare ok. Dacă însă intru dărâmată, mama, chiar dacă e ok, dintr-odată începe să ofteze, să respire greu, dintr-odată nici ei nu-i e bine. Cel mai corect spus este că ei îi e întotdeauna mai rău decât mi-e mie. Este într-o mentalitate de victimă total. Funny este că nici măcar nu o face conștient, i-a devenit o a doua piele peste firea ei.
Astăzi, deși cunosc filmul, că am mai jucat în el, mă enervează. Nu am răbdare și mă irită maxim când pufăie deși stă în vârf de pat iar mie-mi vine să-mi vărs stomacul de rău și de mirosuri. Termin rapid și plec să nu-mi iasă vreo perlă pe gură. Până la urmă, ea va face așa oricum și oricând dar eu reacționez așa azi pentru că mi-e rău. Iar asta nu e vina ei.
***
Timpul meu magic nu e magic deloc pentru că nu-mi găsesc nicio poziție care să-mi ușureze durerea care bate gongul în capul meu. Mai vin și bufeurile, mă mai trece și câte-un frison rece, iar a început furtuna în corpul meu. Iar asta atrage mai mereu și furtuna mentală și pe cea emoțională.
Plâng. În ultima vreme iar am început să plâng. Plâng că zău dacă știu ce naiba să mai fac cu durerea asta de cap, acum s-au mai aciuat și combustiile, parcă mă încearcă și voma, dar e posibil ca stomacul să fi fost deranjat de mirosurile de mai devreme așa că p-asta o ignor.
Pentru că am nițel timp, încerc să fac cam tot ce am învățat, citit și auzit ca să accept, iubesc, liniștesc și risipesc durerile. Și plâng în continuare, că poate mă spăl pe dinăuntru și scot pe dinafară ce nu-mi priește. Plus că oricum nu pot opri năvala lacrimilor.
***
S-a făcut aproape 9. Măi, dar mai opriți viteza asta a timpului!! Mi-e groază că trebe să mă ridic , să mă duc să o iau pe mama la mic dejun, să îi pregătesc micul dejun și să mai și stau cu ea să-l mănânce. Îmi vine să fug de acasă…
Coboară, mă vede că mi-e rău, pufăie de zici că a făcut jogging iar în mine, din minte se rostogolesc cuvinte-bici pe care le opresc cu greu în dinți. Noroc că mai funcționez și din inimă iar draga mea inimă, când n-are cuvinte-balsam, doar tace și ascultă. Și nu judecă.
***
Am răzbit și prin micul dejun.
Eh, dacă am reușit hai să dau o fugă la Lidl că nu mai am fructe mai deloc iar fără ele nu se poate.
Eu cred că am în mine o Bianncă inconștientă maxim, ca să nu zic sadică de-a dreptul. Biannca asta e control freak, numai ea știe ce e de cumpărat, numai ea poate să se ducă, chiar dacă de abia se ține pe picioare. Reușesc să fac cumpărăturile, să le descarc dar simt că încep să se adune norii ăia grei care au fost și ieri. Stomacul îmi tremură amenințător și am senzația că tâmplele îmi pulsează făcându-mi capul diform în laterale. Iau prosopelul, îl bag sub jet fierbinte și mă așez repede în living că sigur nu mai apuc până la etaj. Stau puțin cuminte, mă fac mică și poate nu mă vede răul ăla care s-a pornit spre mine.
***
În statul ăsta al meu, îmi dau seama cât de necunoscut îmi este conceptul "să nu faci nimic". Când îți e rău, iei o pastilă și psihicul tău deja se relaxează știind că va veni și ușurarea când pastila își va face efectul. Dar ce faci când nu iei o pastilă? Că nu mai există certitudinea în ecuație și se cască un abis înaintea ta. Am încercat să-mi păcălesc mintea spunându-mi că am luat deja pastila și acum aștept efectul. Ei, aș! Tropăia durerea pe nervii meu în stil de step. Nicio ușurare. Nici prosopelul nu face minuni așa că îmi propun să rabd.
După un timp, în care parcă am și simțit cum îmbătrânesc, am capitulat și am luat pastila.
***
Pastila mă ajută să fiu cât de cât funcțională, cu condiția să stau cât mai la orizontală și cu cât mai puțină agitație. Păi eu trebe să o aduc pe mama la prânz, să-i încălzesc prânzul și să și curăț după ea, nu-mi permit să stau la orizontală.
Mamei nu îi e foame, nu vrea nimic, poate doar un foietaj. Nici nu știu dacă e bine sau e rău, pentru mine sau pentru ea dar nici nu mai contează. Azi tot ce vreau este să mă pun pe picioare.
***
Organizatorul de pastile al mamei este indicatorul meu de săptămâni care aleargă iar scrisul ăsta pe blog, zilnic, mă ține conectată la zile și la date. Altfel, jur că nu știu unde se scurge timpul, închid ochii seara și în 2 secunde s-a făcut dimineață, mă apuc de micul dejun dimineața și acum trebe să mă duc la table, duș, masaj, seara.
De multe ori am senzația că sunt într-o mașină de spălat. Acum câțiva ani, domnul meu mi-a făcut cadou o săritură cu parașuta, că știa că-mi doresc. Din toată experiența parașutei, doar câteva minuțele sunt alea sublime, în care plutești și reușești să te bucuri. Până la minuțelele alea însă, cel puțin când ieși din avionul care te-a dus sus la 4000 m înălțime, cobori cu 200km/h iar senzația este că ai nimerit într-o mașină de spălat. Așa am perceput eu atunci și fix așa simt și acum. Can we skip to the good part? Aș putea să fac fast forward la partea cu plutitul? Cu cine vorbesc și unde trebe să semnez?!
***
I-am dus mamei pastilele și tot restul serii mi l-am petrecut în pat, uitându-mă la chestii faine și visând. Durerea e tot acolo dar s-a mai potolit, probabil de la pastilă.
Mi-am propus ca în fiecare zi să pun câte-o chestie frumoasă în postare. Sper să mă țină. Azi pun ce am văzut eu și mi-a bucurat ochii într-o zi în care tot corpul mi-a fost răscolit de durere.
https://www.youtube.com/watch?v=HoUy-Gn2aOc
Știu că nu am trecut testul cu durerea. I-am dat în cap efectului dar nu am găsit cauza și nu am dizolvat-o. Sper totuși să-mi dea răgaz niște zile, timp în care poate mai câștig în claritate mentală.
Azi a fost o zi-capac dar fie se îndulcesc ele între timp, fie mă obișnuiesc eu cu greul.
P.S. ce ironie fină are și Universul ăsta! După ce am încărcat pagina, am văzut pe ce a făcut stop cadru videoclipul pe care l-am pus. Cică "Happy days"!