Ziua 66
La 4 și 7 minute m-a trezit o emoție puternică. Habar nu am cum s-a infiltrat în timpul somnului, nu cred că visam, cert este că m-am trezit într-o așteptare, ca și cum ceva intens urma să se întâmple. M-am uitat pe cameră la mama, totul era în regulă, am așteptat ceva-ul să se întâmple, dar în afară de deja obișnuitele mini-combustii instant, nimic. De atunci și până la 6 fără a fost mai mult o păcăleală de somn decât un somn efectiv.
***
Durerea e ocupată cu altcineva azi, mă simt incredibil de ușoară când nu mă doare ceva, eu zic că e un început bun de zi. Încă am o așteptare în gând, suspendată, dar nu mă concentrez asupra ei. Probabil că ceva s-a întâmplat dar nu sunt eu capabilă, la nivelul de conștiință la care mă aflu acum, să sesizez ce. Orice ar fi, să ne fie bine.
***
De când s-a mărit faptic ziua, când robotesc în bucătărie deja e lumină afară, așa că pot să mă delectez cu privirea pe geam. Azi am urmărit un fazan și două făzănițe cum se înfruptau din resturile de pâine aruncate de mine ieri. Mă bucur să îi văd, mă bucur că papă.
***
La mama, o zi caldă, una rece. Azi am găsit mizerie dar nu-i bai, sunt echipată cu răbdare dar, cel mai important, azi mă simt bine fizic, așa că-mi suflec mâinile să mă apuc.
Când deschid să aerisesc, mă salută un soare imens, parcă era în buza ferestrei, așteptându-mă să-i zic o vorbă bună. În ultima vreme, trăiesc o accentuare a tot ce se întâmplă, totul este intens sau am nevoie să fie intens, am o acuitate în toate iar azi efectiv am avut senzația, când am deschis fereastra, că soarele a venit fizic și mi s-a așezat în brate. Așa m-am simțit de mare. Oricum ar fi, a fost o megasenzație, iar eu sorb cu nesaț chestiile astea faine.
Mama e așa și așa, dar încerc să-i împrumut din starea mea. Nu merge, nu insist.
***
În timpul meu magic, parcă mă cutreiera prin vene, la propriu, un neastâmpăr, un elan, o dorință. Când am pus lupa pe ea, s-a materializat într-un gând: make the best of your life!
Da, știu teoria asta, știu și eu să zic asta dar sunt restantă la aplicare. Cum să fac maxim din viața mea când eu vreau să călătoresc, să intru în anticariate și să mă pierd acolo în visare cu orele, să mă plimb cu omul meu iubit pe străzi mici și pietruite, cu curți și case vechi, cu flori la poartă și în geam, să-mi imaginez eu viețile oamenilor ce le locuiesc, să mă afund în păduri în zile însorite să-mi intre în plămâni aerul ăla superb de scoarță udă, să mă duc în vizite, să primesc vizite, să stau până târziu cu oameni dragi fără nicio grijă-n suflet, o, doamne, câte aș face dacă nu ar trebui să stau lipită de un ecran de cameră de supraveghere… Câte luăm ca și cum nu contează. Și le simțim lipsa din plin când nu le mai avem.
Ca să nu rămân așa, neastâmpărată, o să-mi pun clematitele în curte azi, o să reinterpretez niște tablouașe mici, o să fac și altceva, în afară de curățenia programată. Gândul ăsta mi-a dat suflu nou în pupă.
***
Mama nu vrea să mănânce, din nou, deși ieri nu a mâncat decât micul dejun și un foietaj. Plus smoothieul și sucul. Nu-mi place starea ei psihică azi. Fizic e ok, o văd că este mult mai întremată, smoothieurile și sucurile o ajută, însă starea ei de spirit lasă de dorit. Nu vrea să iasă la o plimbare, iar îmi bagă scuza cu picioarele, ba că e frig, iar eu pe sus nu o pot lua.
***
Prietena mea dragă, omul ăsta de aur, mi-a dat mesaj să-mi spună că e la spital, la niște analize. M-a inundat o înțelegere și o iubire dincolo de orice cuvinte. Ea nu se supără că nu o sun mai des să văd ce face, ea a înțeles totul și îmi da ea semne să-mi spună. Mulțumesc Universului pentru prieteni așa faini!
O altă doamnă dragă, de care m-am apropiat în urma cursului, care-mi citește postările zilnic (!), îmi trimite link cu soluții pentru durerea de cap și meditație prin care să accept prezentul. Altă fătucă faină, tot de la curs, a postat o veste șocantă și toate ne-am adunat în jurul ei să facem scut.
Doamne, cât sunt de plină în aceste momente! Ieri nu vedeam recunoștința, azi mi s-a deschis pieptul și efectiv țâșnesc raze de recunoștință din inimă către toți și toate!
***
M-am apucat de curățenie într-o stare de euforie și am terminat extraordinar de repede. Sau așa am perceput eu. Mai fac o încercare cu mama, că se apropie prânzul și ea tot nu a mâncat. Cu jumătate de gură acceptă și fix tot așa și mănâncă. Nimic nu-i place, din ciorbă ia 2 guri, din ardeiul umplut vreo 3. Poate că m-am obișnuit, poate starea mea bună are greutate și stabilitate azi, că nu mă mai supăr. Nu vrea, nu mănâncă.
Se duce rapid la Sassy a ei, deși afară e un soare blând și fain, orice i-aș zice nu o conving, măcar să iasă pe terasă. Păcat, i-ar lumina puțin starea. Eu însă ies în curte, să mai salut bujorașii mei iubiți care cresc încet dar sigur, să stabilesc unde pun clematitele, să mă bucur puțin de aer și de vreme. Cât de bine e!
***
Am făcut și o meditație scurtă, am avut niște trăiri interioare bestiale, Universule, mulțumesc din toată ființa mea că mi-ai luat durerea aia chinuitoare!!! E atât de bine să fii bine fizic încât parcă nimic nu mă atinge. Am o grijă undeva în fundul minții, o știu, dar de câte ori bine in vizor încerc să o transform din grijă într-un fapt, dintr-o frică într-o situație care, înțeleasă corect, poate fi rezolvată.
***
Mai am puțin timp la dispoziție și mă duc la table așa că vreau să îngrămădesc în timpul ăsta cât mai multe. Trebe să fac și sucul, vreau să mai ud un pic afară plăntuțele puse, aș vrea să slefuiesc niște lemn pentru un mic proiecțel, am scăpat în garaj, de fapt, atelierul meu și sunt o mulțime de lucruri de făcut și proiecte de inițiat și pe mine mă mănâncă mânuțele să le fac. Când te simți bine, zboară timpul.
***
Cred că același lucru e valabil și pentru mama, care nu vrea să se mai oprească din jucat table.
După 2 ore, eu sunt sătulă, ea parcă de abia a început. Demența asta e o sugativă de energie. Pun eu stop, motivez că trebe să îi fac și duș, bineînțeles că ea nu vrea să facă, se încruntă, se enervează dar nu ține: dușul nu e o chestie pe care o negociem prea des.
După îmbăiere, care, culmea, îi place la nebunie, urmează masajul, care, la fel, o încântă peste măsură. Mereu mă întreabă unde am învățat eu să fac masaj și de când fac. Deja am început să îi învăț frazele pe care le repetă necontenit și situațiile aferente. Dacă înainte mă chinuiam să găsesc de fiecare dată ceva diferit de spus, m-am prins între timp că nu reține și răspund și eu, deja mecanic, același lucru spus mereu. Poate într-o zi, s-o crăpa ușa aia care se închide în mintea ei și va intra răspunsul. În demență, totul e relativ. Chiar totul. Ca de altfel, și în afara demenței.
***
În seara experimentam cu Spiky lăsată liberă prin casă în timpul nopții. Până acum, pe timp de zi se zbenguia pe unde vrea, mai puțin bucătăria iar pe timpul nopții, pentru că nu are stare, o duceam în camera tehnică. De ceva timp, când simte ea că se apropie momentul fatidic, de cameră tehnică, fuge și se ascunde sub scară. Mi-e milă mereu de ea dar și de mine că vreau să nu am și grija pisicii noaptea.
Azi, m-a înmuiat și încercăm. Mâine dimineață tragem linia și vedem.
***
Până atunci, trag linia peste ziua de azi, bunuță-bunuță pentru mine, atât ca fizic cât și ca spirit și rememorez recunoștințele zilei:
- Lipsa durerii de cap! Cea mai mare recunoștință din ultima vreme, câtă ușurare ai în tot ce faci când nu ai nicio durere!
- Oamenii pe care îi am în jurul inimii, unii noi și nesperați, alții vechi dar cu veleități minunate scoase la iveală de experiența prin care trec eu!
- Vremea frumoasă de afară!
P.S. de azi, am implementat, by the book, obiceiul de a scrie zilnic. Am scris 66 zile zilnic!