Ziua 6
E clar! Nu-mi ajunge somnul! Trag greu de mine în fiecare dimineață să bootez dar mi-e din ce în ce mai greu. E ca o pătură de ceață pe creier și pe ochi și parcă nici întrebările mele nu mai alunecă spre Univers ca înainte. Plus că ațipesc în timpul scurt dintre întrebări și nu mai știu ce am spus și ce n-am spus... grea pornirea, a little rusty chiar.
***
Cred că aș putea să fac ritualul smoothieului, cafelei, ceaiului și hrănirii animăluțelor de la parter cu ochii închiși. Azi mi-am propus să schimb puțin măcar ordinea în care fac lucrurile, numa’ așa ca să nu se bătătorească atât de tare rutina în creier.
***
Am găsit o mamă veselă, care aștepta să îi aduc smoothieul (deci programul ăsta s-a instalat în mintea ei!) și care dormise bine. Plus pisica din dotarea camerei, cu ochii ei albaștri superbi și gura mare a ceartă că “unde-i pliculețul meu de păpică?!”
E bine că cel puțin în prima parte a zilei am setat rutina. Atât de necesară pentru bolnavii mintal. De fapt, în linii mari, avem o rutină cam pentru toată ziua însă mai ajustăm pe ici pe colo. Trebe să îi fac buletin la mine, să o înscriu la medicul de familie al nostru, să îi fac un CT și analize iar toate astea presupun deplasarea ei, contactul cu oameni și situații noi și necunoscute, agitație. Iar agitația este un factor pe care trebe să îl ocolesc cât pot eu de mult pentru că poate fi declanșator de AVC.
***
Un alt lucru la care trebe să fiu atentă este să nu îi schimb lucrurile sau locul lucrurilor din camera și baia ei. Și din casă, de prin locurile pe care le frecventează (scara, bucătăria). Plus că nu îi las medicamentele sau lucruri cu care își poate face rău la îndemână (forfecuță, chestii ascuțite).
Rutina e bună pentru ea dar nașpa pentru mine. Când se vor mai limpezi și așeza lucrurile, vreau să segreghez situațiile: rutina ei să rămână neschimbată dar eu să-mi alternez chestii noi în existență. Ce ironic: studiile și cercetătorii spun că învățarea de lucruri noi, cât mai des, e benefică creierului. În cazul ei, e invers…
***
Iar “m-am luptat” cu ea să o scot afară: “azi nu mi-s boii acasă” e vorba ei preferată când nu are o zi bună. Eu suspectez că doar nu vrea și atât. Dar nu o forțez ci mai degrabă pregătesc terenul pentru mâine când nu mai poate să zică la fel. O să ieșim mâine.
***
Azi am primit un whatsapp de la o doamnă care m-a lăsat mască la un moment dat cu propunerile ei. În urma cursului urmat în perioada pandemică (Pace cu mine), în care am făcut reset la setările din fabrică ale vieții și am pornit cu ochi deschiși către o nouă viață, s-a creat o mică comunitate de femei super mișto, care și-a făcut oglindă un grup de Facebook. Grup de creștere, de împărtășire de perspective, de debate-uri, nu grup de sectă. Un grup în care fiecare contribuie și își ia contribuție. Există o taxă lunară pentru acest grup iar Ana, doamna faină, mi-a propus să-mi susțină ea financiar taxa pentru tot anul!! Nu zic că financiar înseamnă ceva bănuți (mulți, că se adună), zic doar că gândul și fapta ei au atins o coardă sensibilă a sufletului meu pentru totdeauna.
Ei bine, de când sunt cu mama la mine, eu nu am mai putut fi contribuție pentru nimeni, pentru că de abia îmi pot fi mie cât de cât de susținere. Și am zis că nu e fair față de fete, ca ele să aducă energie bună și caldă și eu să vin cu un vibe de plângăcioasă, așa că mai bine ies din grup. O idee stupidă, pornită dintr-un gând stupid și cu o totală lipsă de grijă și delicatețe față de sufletul meu, care a înflorit în și cu ajutorul acestui grup. Azi, incitată de mesajul Anei, mi-am adus aminte că nu finalizasem “divorțul” de grupul Fb. Când am vrut să apăs butonul de Leave group, efectiv mi-au țâșnit lacrimile cu o năvală care m-a luat prin surprindere totală. Pur și simplu, nu pot să apăs butonul! Ăsta e my happy place de mult timp și atâtea renunțări am avut într-un timp atât de scurt, că nu mai intra pe gât încă una! Doamne, și am plâns atât de mult, de am curățat bine locul ăla care sângera și din care m-am biciuit singură cu ideea “briliantă” de a ieși din grup. Dintr-odată, parcă s-a limpezit cerul deciziilor și am simțit clar că nu e momentul. Poate nu oi fi eu contribuție chiar acum, dar voi ieși din starea asta cândva și sigur voi ieși îmbogățită. Așa că poate e timpul pentru mine doar să primesc acum, fără să gândesc că trebe să fie o revanșă sau când o să mă revanșez cumva. One step at a time.
***
M-am liniștit și i-am pregătit prânzul mamei cu o inimă ușoară. Și așa l-a primit și ea, savurându-l cu poftă. Mi-a promis că diseară îi fac duș așa că am avut 2 victorii azi. Merit să sărbătoresc și pentru asta, oricât de pueril sau aiurea poate suna, m-am dus la oglindă, m-am privit în ochii roșii și mi-am zis cu un zâmbet larg “TE IUBESC”. Apoi m-a bușit râsul. Dar nu m-am simțit nici stânjenită, nici ridicolă. Ci doar mi-am permis să mă aud și să mă văd iubită, de mine. Ce bine e!!
***
I-am pregătit dosarul medical al mamei pentru înscrierea la medicul de familie. O groază de hârtii, de analize, de alergătură, de chin cu cancerele alea. Cât a mai suportat și ea atunci…atâtea iradieri, injecții, scintigrafii, montare cameră (de la chimioterapie toate vasele de sânge i se spărgeau și era un chin chiar și pentru asistentele experimentate să îi găsească o venă fără să o ciuruiască… așa că i-am cumpărat un dispozitiv - camera implantabilă - pe care i l-a montat un specialist la Fundeni și prin care îi picurau otrava de docetaxel), analize peste analize… urâtă perioadă din viața amândurora. Dar au trecut, clar cu urmări, și suntem cu 7 ani mai târziu. Am câștigat timp iar eu am primit a doua șansă de la Univers sau inteligența asta imens iubitoare sau ce o fi ce ne guvernează viața și celulele, să fac lucrurile cum trebe de data asta. Dacă data trecută m-am purtat aiurea cu ea emoțional, de data asta din “drăguța mea”, “domniță”, “iubita mea” nu o scot niciodată, nici chiar când își face nevoile noaptea pe unde apucă… și simte că e iubită și asta îmi umple de lumină cotloanele alea peste care am tras perdeaua să nu se vadă, unde am ascuns rușinea și vina de a mă fi purtat oribil când cancerele săpau în trupul ei muncit.
***
Pe parcursul jocului de table, m-am asigurat că a rămas în picioare convenția noastră cu dușul: diseară e seară de duș. Da, nu comentează. Buun. Însă am avut surpriza, când am zis că după duș fac suculețul să se uite la mine într-o dungă și să mă întrebe: ce suc?! Giiiz, nu i-am dat o seară și a uitat. Și i-am privit fața să văd dacă știe sau nu și era ingenuă când întreba. Chiar nu-și mai aducea aminte că eu, seară de seară, aproape o lună, i-am adus suc proaspăt… învățămintea nr 4: rămâi fermă pe rutină! Nu mai ceda și lasă naivitatea la intrarea în camera ei…
***
Gata, e îmbăiata, bibilită, cu sucul băut, e cald și bine la ea, Sassy e și ea bine, le las cu un zâmbet pe buze și cu recunoștință în suflet pentru:
- Primirea unei noi șanse de a face lucrurile cum trebe deci culmea, sunt recunoscătoare pentru situația în care mă aflu!
- Că mă iubesc, chiar și sporadic!
- Că am avut claritate mentală fix câtă era nevoie să mă scot dintr-un rahat în care m-am băgat singură!