Ziua 58
Am avut o noapte fierbinte. La 1:31 și 3:26 m-am trezit cu senzația că iau foc. Am crezut la propriu că fac combustie, că frig toată, însă, la nivelul pielii, temperatura era normală. M-am trezit, m-am dezvelit și am stat așa să mă răcoresc și liniștesc. Evident că mintea s-a pornit să râșnească gânduri și uite așa am franjurat toată noaptea. La 6 și un pic, îmi venea să plâng de somn. Trezirea devine partea cea mai grea din toate.
***
Afară e totul înghețat, așa-mi sunt și mișcările, sunt ca elefantul într-un loc strâmt dar, în virtutea inerției, reușesc să fac ce e de făcut. Azi, de curiozitate, m-am cronometrat. Mi-a luat 23 de minute să beau apa caldă, să fac ceaiul și cele 2 smoothieuri. Teribil de mult dar mișcările mele erau ca de manivelă neunsă.
***
Mulțumesc Universului că la mama, a doua zi la rând, totul e ok, a curățat ea, din nou, litiera lui Sassy, dacă n-aș fi așa de obosită, i-aș da un feedback strașnic. Îi spun că mă bucur dar am așa o voce mică și spartă că parcă nici eu nu mi-o recunosc. Până și mama a fost uimită că m-a întrebat dacă mi-e bine. O să treacă, îmi zic eu mereu. De abia aștept să vină ziua aia!
***
Mă așez în living, îmi iau smootheiul și îmi promit că, după ce îl beau, mă pun la somn din nou. Și încerc dar, în afară de o amețeală și o învârteală, nu mi-a venit niciun somn, nicio picoteală. Mintea e febrilă, face planuri pentru ziua de azi, mai rememorează zilele trecute, mai visează la libertate, orice numa' să nu fiu în prezent și să-mi ascult corpul care cere odihnă. Multă odihnă.
Am stat totuși întinsă în pat vreo oră. Poate contează.
***
Am o lipsă de chef de orice cum nu am mai avut de foarte mult timp.
Efectiv nu-mi vine să fac nimic, parcă mi-e lene și să deschid gura, d-apăi să fac treburi.
Dar trebe să o aduc pe mama la mic dejun, întâi trebe să îl pregătesc, trebe să-mi pun fața de ok, să pornesc melița și nu am chef! Cică atunci când nu ai chef de nimic, ideea e să nu te lași doborâtă de starea asta ci să te miști cu un pas din locul ăla în care nu ai chef și astfel, să schimbi energia. Dar ce te faci când nu mai ai energia să faci pasul ăla?! Mi se pare că am consumat aproape tot din rezervor, nu mai reușesc să-l umplu, a început să dea în gol, nu știu de unde să mai adun energie să cârpesc! Chiar dacă starea mea de spirit, în ultima vreme, e mai mereu sus, nu știu cum naiba să colapsez binele mental în corpul fizic.
***
M-am pornit pe plâns. Îmi plâng de milă, plâng să curăț starea asta, plâng pentru că nu știu ce altceva să fac…
Azi mă simt copleșită. Culmea, tocmai acum când la mama e ok dimineața, m-am găsit și eu să mă plâng?! Caut explicații raționale la starea mea dar starea mea nu are explicații raționale. Nu are nevoie de un motiv ci doar de o supapă. Vrea să curgă, să se descarce. Așa că mă las să plâng, fără să mă mai îmbărbătez.
Nu știu din ce scorbură a minții vine și asta cu "hai, inima sus, nu mai plânge, nu mai fi copleșită, că nu merită, că nu e timp" dar azi mă enervează cumplit. Vreau să-mi dau voie să nu am chef. Vreau să nu mă mai simt vinovată că nu am chef sau că sunt copleșită. Totul e doar un conflict interior: nu e nimeni în afara mea care nu mă lasă, sunt tot eu, Biannca aia puternică, ce le face ea pe toate, care o biciuie ironic pe Biannca aia mică și neputiincioasă. Azi aia mică s-a războit cu balaurul și a reportat o victorie. Chiar dacă nu pot sta să nu fac nimic, măcar îmi iau cât pot de mult timp liber și, cel mai important, nu mă mai simt vinovată că nu vreau să fac.
***
Afară e fix ca în sufletul meu: acum ninge și viscolește din toate părțile, în următoarele zece minute dispare orice urmă de fulg și iese triumfător soarele; s-a înnorat din nou dar în orizonturi se vede albastrul de-un senin superb. Tare mișto paralela asta din exteriorul meu cu interiorul meu.
***
Din păcate, pentru că azi e ultima zi posibilă să fac asta, trebe să finalizez contractual partea de energie electrică. Ca să fac asta, mai am nevoie de o ultimă informație și o validare cu viitorul furnizor și nu poți face asta "rapid" decât prin call center. Dar la call centerele de utilitați, rapid înseamnă de la 40 de minute de așteptare în telefon în sus.
Mi-a luat o oră să discut, să mă lămuresc și să contractez online. Asta pentru că deh, azi chiar nu aveam chef de nimic!
***
Pentru că mama a mâncat tare bine de dimineață, nu vrea să mai mănânce de prânz. Nu insist dar mă bucur că am mai câștigat niște timp, până la table.
Mi-am făcut un castron de floricele și l-am ascultat pe Jordan Peterson. Îmi place ascuțimea acestui om și incisivitatea lui aparentă. E fascinant. La fel ca oricare alt om, including myself!
***
Dac-ar fi după mama, ar trebui să joc table până s-ar toci zarurile. Pe cât de mult nu le mai suport eu, invers proporțional le iubește mama. Eu nu știu cum să scap mai repede, ea nu știe cum să facă să jucăm mai mult. Ieri mi s-a părut că au trecut repede cele 2 ore, azi mi s-au părut o eternitate. Îmi vine mereu în cap că așa e când faci ceva ce nu îți place, cam cum am făcut eu vreo 17 ani la un job pe care-l făceam fără nicio înclinare, plăcere sau apetență. Dau cu zarul dar mintea mea e departe. Nu-mi place deloc socoteala asta: copilăria mea destul de chinuită, adolescența cu dramele aferente, am devenit adult mult prea devreme, mamă la fel, nu prea am făcut ce mi-a plăcut. Cred că și de aia sunt atât de vehementă acum cu tablele și în genere, cu chestii pe care trebe să le fac dar nu vreau să le fac. Că am senzația, câteodată chiar la propriu, că nu mai intră!
***
Ca să-mi ajut puțin organismul, m-am hotărât să mă delectez cu o baie fierbinte, cu sare, cu uleiuri esențiale, să-mi creez și o ambianță necesară așa că mi-am aprins și-o lumânare și m-am aruncat cu nesaț în meditația asta super faină. (mulțam tare, doamnă dragă!)
https://www.youtube.com/watch?v=8zfQvchPkqQ
Am avut niște trăiri superbe. Și doamne, cât am mai plâns! În esență m-am simțit și grăuncior de lumină și iubire și imensitate tot de lumină și iubire. Am avut permanent o senzație de mâini întinse spre înalt și cred că în special în aceste vremuri, este imperios necesar să ne luăm cu japca noi de la noi măcar 10 minute în care să medităm.
Meditație este și dacă stai întins, ești cât mai atent la respirația ta și încerci să-ți relaxezi fiecare mușchiuleț din corp, să fii într-o stare de relaxare cât mai cuprinzătoare. Bonus, muzică liniștitoare, natură, pian sau clasică, în căști. Sau o plimbare prin natură, cu câinele și mintea în lesă, să nu o ia pe alături. Sau o baie fierbinte, să te înmoi de bine. Orice dă o pauză, binemeritată, și corpului și minții. Nu e mare filozofie meditația, pentru mine a fost o sperietoare iar acum aș sta în meditație mai tot timpul, dacă aș putea. E doar o relaxare și o rupere de la ciclul ăsta de hamster în rotiță în care ne pune umanul din noi. Că, de fapt, la esență suntem stropi de eternitate.
Închei ziua mai bine decât am început-o și acord premiul 1 și 2 și 3 de pe podiumul recunoștinței, meditației!