Ziua 231

Ziua 231

Încep să topesc răzvrătirea sau se așează blazarea peste mine, că prea diminețile încep să capete aroma aia veche, de trezire și atât. E bună și așa, e mai ușor să crești de la un zero, decât să urci de sub nivelul mării. Până și lentilele astea noi prin care văd partea aia mai bună îmi arată că încep să mă resemnez și să uit ambrozia libertății si să vreau s-o gust din nou. Cine știe, poate peste vreo săptămână o să mi se pară că nici n-au existat trei zile de extaz în viața mea de roboțel.

Am deschis ochii încet și mi-au căzut pe ghemotocul de blană ce-mi stă lângă coapsă. Am întos capul și mi-am văzut domnul dormind pruncește și, cu dulceața asta în ochi, i-am închis la loc. Oi fi eu supărată pe nu știu cine sau nu știu ce, dar merită să recunosc că, pe parcursul ăsta pe care îl văd vitregit acum, am niște suflete alese alături. Două sunt lângă mine acum dar mai am și altele care mă poartă în gândul lor, știut sau neștiut. Și le-am mulțumit întâi lor, fiecăruia în parte, că-mi contribuie cu gândul bun, fie el și scurt și trecător, și abia apoi am mulțumit Universului că a creat cadrul în care toate astea se întâmplă și mi se întâmplă. Apoi am coborât din intangibil în palpabil și-am apreciat materialul care chiar îmi face viața mai ușoară și am mulțumit Universului că mi-a dat ochi și minte să le înclin mai mult spre ce am decât spre ce n-am. Azi. Că mă cunosc și nu garantez pentru mâine. Până mai ieri, trei sferturi din ochelari priveau doar lipsa și p-aia o scoteau în evidență.

Corpul mi-e în continuare butucănos, dar știu că se unge prin mișcare așa că, după ce zmotocesc în liniște un corpușor moale și călduț, o iau de aripi la subraț și plecăm amândouă cumincioare spre inima casei, bucătărie.

***

Pentru că nu pot face schimbări la nivel macro, am tendința din ce în ce mai des să introduc elemente mici de noutate în viața mea, la un nivel care îmi este la îndemână. Mi-am pus în apa caldă o felie generoasă de castravete și când o sorb, mă fac atentă în căutarea gustui lui inconfundabil, așa reușesc să fiu prezentă acolo, să nu mă ia automatismul pe sus și să mă trezesc că s-a dus apa pe gât fără mine. Salut mic cerul dar azi sunt mai pământeană, caut cu privirea curtea mea dragă, copacii încă verzi și înfrunziți, trifoiul crud și înrouat, florile, caprifoiul de pe gard. E răcorică afară și mă înfioară gândul că mi se scurge vara printre mâncare și curățenie.

Mi-am schimbat și ceaiul, am trecut pe sunătoare și mușețel și deja mă simt un strop cuceritoare. Pic cu pic se face lacul, o schimbare mică aici, una colo, mă țin de reperele astea aproape insesizabile să mă aduc înapoi în viața mea și să mă și bucur de ea.

E clar că în mine stă știutul și simțitul că înverșunarea și supărarea nici nu mă ajută, nici nu-mi fac bine, dar le fac și eu pe măsură ce mă desfac și pot să le fac. Altfel ar fi o prefacere, o înfulecare de ceva, că nu dă bine "tristețea asta" iar pe mine nu mă mai interesează datul bine în fața nimănui, când în fața mea sunt la pământ. Eu trebe să mă ridic pe mine, pentru mine, și atât. Nimeni nu trăiește viața mea, cu toate ale ei, așa că mă lasă rece orice părere din exterior. N-am nevoie să-mi dea nimeni libertatea de a-mi trăi viața cum pot, mi-o dau eu, când și cum pot, în înghițituri ușor de dus. Doar demența asta îmi mai dă căte-un calup de nu pot să-l duc, dar poate m-oi împrieteni și cu ea, cândva.

***

Sassy, scuza mea pentru care urc la ele acum, în perioada asta în care mama nu mai vrea smoothie, mă așteaptă cu religiozitate dimineață de dimineață, lipită de ușă. Mi-e dragă tare bătrânica asta care a rezistat cu stoicism lângă mama atâția ani, care a făcut cancer de sân cam în aceeași perioadă cu mama, care a stat singurică vreo doi ani, doar cu mâncare și rareori cu câte-o vorbă bună din partea vecinei mamei, care și acum se culcușește lângă mama și-o umple de iubire. Orice ar fi, orice ar veni peste mama și mintea ei, poate uită numele meu sau al copilei mele sau al lui Mr. H, dar nu uită că are o pisică, pe care o cheamă Sassy și care e "a ei".

Mă strecor și îi dau blănoasei cu ochi mari albaștri păpica, cu un ochi la mama, să sondez terenul. E deja schimbată de pijamale și a încercat să facă ordine și-n baie, la letiera lui Sassy. Că le-a împrăștiat pe toate peste tot, e partea a doua, vreau totuși să nu trec cu vedere și cu lauda peste intenția ei. Orice cuvânt de bine pe care i-l spun mamei, reverberează adânc în ea și-o umple de încântare. Eu cred că ea nici nu mai vede bine și nici nu mai are mâna hotărâtă să arunce ce e de aruncat în coșul de gunoi, așa că mă apuc eu să "corectez" pe ici, pe colo, să nu se simtă prost că n-a făcut cum trebe. Închid ușa la baie cât trebăluiesc iar ea nu știe ce fac eu acolo. Bine că a deschis ea ferestrele și se primenește și aerul.

Plec cu "amenințarea" că vin mai încolo s-o iau la micul dejun. "Da, puiule, te aștept". Wow, taci, că-i bine!

***

În ora mea liberă, mi-am clătit ochii cu design și-am dat peste o idee de decor care mi s-a părut genială: desen în cărbune și vopsea cretată, alb și negru, trei tablouri supradimensionate cu trei modele diferite de candelabre antice. Cu ramă subțire aurie, le văd eu, pe peretele din dreptul scărilor.

Când am început să visez la Ever After Cottage, am știut din prima că eu voi avea în toată casa candelabre, așa că mi-am salvat căutarea de candelabre de pe olx și le-am urmărit zilnic. Nu m-am dezis, am candelabre și-n băi și chiar și-n bucătărie, dar se integrează tare mișto cu restul încăperilor, nu par notă discordantă. Cel puțin așa cred eu și-mi plac la nebunie. Deci ce poate fi mai fain decât aceste desene atât de simple, dar de un efect atât de magnific?! Rămâne numa' de găsit pe cineva care să le și facă, aș prefera să fie studenți la Arte cu care să fim în win-win: ei să-și facă mâna și să câștige un ban, eu să le dau o șansă și-un boost de încredere și nici să-mi vândi rinichii ca să le am. S-a așezat și ideea asta în lista de îmbunătățiri pe care vreau să le fac până la anul, pe vremea asta iar eu mi-am închis frumos ora liberă, cu un gust dulceag, de frumos, în mine.

***

Domnul meu zici că a avut meci toată noaptea și și-a luat pumni în față, i s-au umflat ochii ceva de speriat. În continuare nu are niciun alt simptom dar mă doare pe mine când îl văd așa. Continuă tratamentul cu antiinflamatoare și-l dau cu gel pe umflătură din 8 în 8 ore. Acum, cum să-l dau în ochi?! O să dau pe pleoape și sub ochi, în speranța că-l va ajuta în vreun fel. Stau cu gura pe el ca o cață de femeie să bea multe lichide, am eu așa un feeling că apa îl ajută mai mult decât toate antiinflamatoarele.

Nu stăm prea mult la tete-a-tete, că s-a trezit târziu și începe work from home dar suficient să facem și câte-o glumă pe teme pugilistice și pe seama umflăturii. Oare până unde-o coborî?!

***

Micul dejun al mamei s-a scurs rapid, am tendința să cred că mama a înghițit nemestecat că prea repede a gătat ce avea pe farfurie. N-am lipsit din bucătărie, să cred că a aruncat mâncarea, dar e drept că nici n-am stat cu ea la masă s-o urmăresc. Spăl vase și îi povestesc de Spikylina și ghidușiile ei iar asta o amuză. Îmi povestește și ea, în buclă, despre Sassy și la un moment dat s-a lăsat tăcere. M-am întors și nu mai era. Plecase. Astea sunt momente d-alea stupefiante, când mă gândesc dacă ea chiar a fost pe scaunul ăla acum câteva secunde…creepy.

***

Câteva buruieni răzlețe îmi ocupă de drag timpul dimineții. Încerc să nu-mi mai aglomerez spațiul mental cu câte-n stele și-n lună și mă concentrez pe pământ și rădăcini de smuls. Mulciul ăsta pe care-l pun din tocătura de trifoi chiar dă rezultate, am din ce în ce mai puține buruieni, care mor sufocate sub mulci dar și pământul e mai gras și protejat de razele fierbinți ale mărețului galben. Sunt însă câteva buruieni care nu se dau ușor înlăturate, dar nici eu nu renunț repede. Când îmi aduc aminte cum am curățat, cu lăbuțele, toată curtea mare de o mie și ceva de metri pătrați doar pentru că n-am vrut să mai folosesc erbicid, mi se pare că am fost o mare curajoasă. Întregul teren era acoperit de muri sălbatici și de unii încă mă mai împiedic și acum. Între ce nebunie era aici și cum e acum nu stau decât efortul și orele mele, multe, petrecute la "buruienit", care mi-au satisfacții duble: de curățat terenul de fel de fel de invadatoare și de curățat interiorul meu de fel de fel de mizerii.

***

Pentru că timpul ăsta trece mult prea repede, mă strecor din natură direct în focurile aragazului, la gătitul prânzului. Recunosc că, pe lângă faptul că nu știu ce să-i gătesc ca să mănânce mai mult de o zi, gătitul în sine a devenit o corvoadă. E des, îmi ia timp și, de multe ori, e inutil pentru mama, că nu-i place ce fac. Aproape că mă apuc de făcut mâncare cu o strângere de inimă și cu o indoială care mi s-a culcușit în suflet: dacă nu-i place? Dar îi dau înainte, într-o tâmpită virtute a inerției și sper eu să mănânce.

***

Am recoltat florile uscate de busuioc verde și parțial de busuioc mov și mă apuc de scos semințe. Vreau ca peste iarnă să cultiv în casă, să mă bucur și de gust și de miros și de culoare. Au aromaticele astea un farmec irezistibil pentru mine așa că dacă-mi iese, o să le cresc non-stop.

Dar e tare migăloasa treaba de recoltare semințe! Mi-a luat vreo două ore pentru că nu e așa de simplu cum credeam. Eu mi-am imaginat că strivesc floarea uscată între degete și gata, iese sămânța. Țeapă! Nu iese nicio sămânță pentru că floarea, chiar și așa uscată, are ceva ulei și în loc să pice bucățelele uscate, se face un maclavais între floare și ulei și nu iese nimic. Așa că am pigulit floare cu floare dar mi-am asigurat sămânță pentru recoltele viitoare, din niște soiuri verificate, cumpărate online de pe un site nemțesc.

Dacă tot sunt la capitolul semințe și dacă tot mai e o țâră până la prânzul lui Mr. H și apoi al mamei, hai să recoltez și semințe de la roșiile care ne-au plăcut cel mai mult, în ordinea numerelor de pe tricouri: cherry galbene, inimă de bou roze, Aurora, Negre carbon, roșii lunguiețe cu moț. Am văzut pe net cum se face așa că m-am echipat cu borcănel pentru fiecare soi de roșie, cu ceva apă în el, și cu o linguriță. Am tăiat roșia pe jumătate și am scos camerele cu pulpă și cu semințe. Wow, ce mișto miros, mai că-mi vine să-mi înfig dinții în pulpa lor zemoasă și cărnoasă! Înghit în sec și juma' de oră mai târziu, sunt toate puse în borcănele, etichetate și la loc umbros și călduros, să fermenteze vreo 2-3 zile, să se desprindă ușor pulpa de sămânță, s-o pot usca și ambala curată.

***

Întâi pun prânzul domnului meu care mă unge pe cocoașa egoului cu complimente și apoi pe-al mamei, care mă dezunge prin lipsa oricărei reacții. Nu-i bai, cred că mă obișnuiesc și nu mai stau cu sufletul la gura ei, așteptând o laudă sau vânând o umbră de plăcere. Am ajuns să mă bucur că mănâncă și atât, restul e doar înfloritură care nu are crește cu nimic valoarea prezentului real.

Dacă aș fi luat bani pentru fiecare dată în care am spălat vase la viața mea, cred că eram milionară by now. Am strâns după fiecare și mi-am făcut curaj pentru tunsul trifoiului, care strigă după mine.

***

Nu-l las pe domnul meu să facă picătură de efort în perioada asta, după ce că și-a traumatizat corpul cu insolația, ar fi culmea să-l mai pun și la cazna tunsului. În sine, poate fi o activitate reconfortantă, o plimbare în dreapta și-n stânga, în sus și în jos dacă n-ar fi clanul The Moles care a făcut terenul harcea-parcea și-s numa' castele de pământ peste tot. Mașina se lovește-n ele și unele sunt joase, la nivelul trifoiului, iar aburcarea mașinii pe ele se poate lăsa cu lovituri bruște, în recul.

Părerea mea este că tunsul trifoiului la noi în curte echivalează cu mersul de două ori la sală, operează asupra unui spectru larg de clase de mușchi, de la gambe și până la bicepși, tricepși, cvadruplucepși și ce-or mai fi.

Cu tot cu împrăștiatul tocăturii în curtea de flori sau pe la tulpinile pomilor fructiferi, mi-a luat tunsul 2 ore și 10 minute, ceea ce este un record absolut până acum. Habar n-am cum de am fost atât de fâșneață, dar cred că m-a împins de la spate și vântul care s-a pornit, și plumbul ce mi s-a pus pe cer și tunetele și fulgerele ce se văd în depărtare.

***

Sunt verde din cap până-n picioare, fleașcă de transpirație și obosită tare dar mai am de bifat un task pe seara asta: unghiile mamei. Așa că pun furtunul pe mine cât să mă curăț să pot defila prin casă până la mama, mă înfior toată, încălzită, sub răceala de gheață a apei dar îmi iau încă un zvâc de ultimă energie să termin ce am de făcut.

Nu prea mai am ce să pilesc dar încerc să râcâi cu forfecuța suprafața cioturilor care au mai rămas. Tot râcâind, am surpriza să văd că se desprind fâșii-fâșii din unghie, ca niște solzi. Bun așa! Poate reușesc să le scot pe toate și termin! M-am grăbit, am scos câteva bucăți bune dar sub ele tot unghie e care trebe să treacă și ea prin procesul măcinării de către crema asta cu care o dau seara. Giiiz, câte straturi are, frate, o unghie?! Habar n-am avut că până și-o amărâtă de unghie poate fi atât de complexă.

***

M-am lăsat, cu toată puterea, moale sub apa aproape rece care curge de pe creștet și mă spală și mă curăță și mă albește. Vreau să mă pun în pat și la somn cât mai curată, din toate punctele de vedere, cu atâta forță cât să împingă peste noapte, pentru mâine dimineață, o curățenie în gânduri și simțiri. Am mare nevoie de asta, chiar simt că e nevoie, nu doar dorință.

Și azi am robotit întruna și uite-așa, singurul timp pentru mine rămâne ora de dimineața. În rest, fac cum fac și mi-l ocup pe tot, cu rost cum îmi place mie să cred, ca să-mi dau o justificare. Adevărul curat și gol-goluț este că alegerea, chiar și așa inconștientă, e tot a mea.

Închid lată o zi cuminte, fără prea mare dilatație, cu recunoștința pentru:

  1. Sufletele care-și împletesc drumul cu al meu!
  2. Aromatice!
  3. Apa asta fermecată, cu o putere uluitoare!

Frumosul zilei mele este: