E esențial să te simți safe. Pentru că tripletul corp-minte-inimă pentru asta trage toată viața, să te țină în viață, în siguranță. Cred că atunci când te faci safe, ești capabilă să ajungi la sămânța ta vulnerabilă și s-o lași în văzul lumii, al tuturor, fără picătură de teamă de judecată. Sau, și dacă vine judecată, să nu te mai strângi ca melcul. Dar îți trebe cohones să te lași safe. Să îți permiți siguranța. Și, evident, multă practică să rămâi acolo.

Ca o deschidere de debara unde-au fost înghesuite baloane, au început să mă inunde părerile și gândurile și acceptările și felicitările la propria-mi adresă. Mi-am mulțumit pentru fiecare decizie că m-a adus aici. Mi-am apreciat fiecare inconștiență că m-a adus aici, la o cupă mai mare de prezență. Mi-am mângâiat toate naivitățile că m-au adus aici, cu inimă curată capabilă să văd inima curată. Și mi-am acceptat toate prostiile, că fără ele nu m-aș fi lovit și spart sau nu s-ar fi împiedicat alții din jurul meu, ce nu trebuiau să fie acolo.

Ce-am împărțit noi doi, în seara asta, în drumul dinspre cabinet spre clinica de recuperare, rămâne doar între noi doi, pentru că nu se poate așeza în niciun cuvânt, nicio alăturare de litere nu poate comprima trăirea mea imensă și încrederea lui colosală în mine. Asta intră la capitolul intimități. D-alea de inimă, adânci.

Îi strecor printre dumicați și anunțul că voi pleca un pic, ridică ochii întrebători la mine, îi răspund privirii, care-i face loc fricii: mama e atât de lipită de mine, într-un mod greu de înțeles și de explicat, că atunci când află că plec și nu sunt în casă cu ea, ceva inconfortabil se întâmplă în spațiul ei interior.

Când o să înțelegem cu toții că succesul unuia nu înseamnă că s-a epuizat stocul de succes și altul, de la coadă, nu mai apucă? Că dacă unuia îi merge bine, nu trebe să tabăr pe el cu invidia, să-i ciuruiesc câmpul de energie frumoasă cu săgeți otrăvite? Că tot ce trebe să fac e să mă îngrijesc de grădina mea și s-o fac să înflorească și ea, altfel, dar să înflorească? Nu toate grădinile trebe să fie la fel, ca să fie succes.

Mă simt propriul meu balsam, simt la un nivel de profunzime că singurul lucru pe care trebe să-l fac în viața asta a mea este doar să show up. Să fac act de prezență, la propriu și la cel mai conștient mod posibil, pentru mine. Că dacă fac asta, pentru mine, aduc la pachet și percepția doar pe clipă. Și-n clipa asta pe care-o trec, oricât m-ar împinge înșelătoarea mea minte apocaliptică, nu încape mai mult decât pot să duc.