Deși nu vorbește, văd că îi este greu să înghită, probabil d-aia și mestecă până când nu mai are ce mesteca. Mi-am adun puterile, zburătăcite de frica asta care mă cuprinde când o văd atât de vulnerabilă și de mila asta pentru corpul din fața mea care se chinuie și de judecata mea către Universul ăsta care lasă lucrurile să se întâmple îngrozitor de mult timp sau să se întâmple îngrozitoare, sau amândouă la un loc, și mă prefac spumoasă.

Am uitat tăvălugul ăla care te acaparează nesimțit pe nesimțitelea și-ți fură viața. I-am întors spatele grabei și vitezei cu care să alerg prin timpul ăsta scurt. Și pentru că am făcut pasul ăsta, oriunde numa' nu în miezul ăla fierbinte de agitație, câteodată îmi fur păreri strâmbe, inclusiv de la cei apropiați. Așa suntem cu toții, acționăm atât de repeziți și de inconștienți, că producem neiubiri în secunde neștiute și dureroase.

Nu am curajul să articulez frica asta nici măcar pentru mine în mine. Nu vreau să gândesc ce-mi vine să gândesc, dar mai mult de atât, nu vreau să simt ce-mi vine să simt. Am îmbătrânit brusc azi. Dacă m-ar întreba cineva ce am făcut azi, i-aș răspunde că am trăit o întreagă viață într-o zi. Neputința bătrâneții trăită de un nebătrân e hidoasă.

Parcă și simt cum trosnesc emoțiile în mine, înfrânte de o voință inumană. Tot ce vreau să fac acum este să respir și atât, să fiu cât mai atentă pe asta, ca să nu intre niciun gând în spațiul din mine unde acum e durere. Vreau să-mi distilez interiorul și să las să fie durere pură, fără alte brizbrizuri, care s-o facă insuportabilă. Durerea, în starea ei curată, nu e cocârjătoare de inimă, dar dacă începi să croșetezi pe lângă ea, te duci în cap direct.

Doamne, suntem atât de amărâți când suntem deconectați de la ce e esențial și vital pentru noi, ce nu e material, dar afișăm ca nebunii lozinca 'eu sunt puternic!', nu putem accepta să fim văzuți mici. Suntem atât de preocupați de cum dăm în fața celorlalți, că nu ne mai pasă că ne ucidem cu cruzime și cu încetinitorul în interiorul nostru. Iar pentru că nu ne arătăm fețele interioare, ne înconjurăm de oameni de aceeași factură, la fel de ermetici, la fel de 'puternici', de 'realizați în viață', de autosuprimați emoțional.

Acum sunt copil naiv, acum sunt adult fricos, acum femeie creativă, acum femeie în care masculinul preia frâiele, apoi iar copil candid, iar plină de păreri de insuficiență, când mă împunge abandonul, când zic că l-am vindecat, când sunt completă, când simt un gol, când vulnerabilă, când îmi pare rău că m-am deschis. Cea mai mișto aromă a mea însă e aroma de copil. Copii pot face orice le spui să facă pentru că EI NU CRED CĂ NU POT FACE.