Dualitatea asta este un element care mă tulbură cumplit. Pentru că eu încă nu reușesc să mă repliez pe situație pe cât de repede își schimbă mama stările. Eu am zile în care am impresia că mama e doar bătrână și neputiincioasă. Când vin zilele alea negre ale minții ei, eu încă nu pot concepe că asta e mama, că asta i se întâmplă ei.

Da, nu am libertate de mișcare cum aș vrea, dar nici nu stau lipită de ea în cameră. Da, nu am mult timp pentru mine și nici cel pe care-l am nu e doar pentru mine, tot sunt cu un ochi pe cameră sau tot urc din când în când la ea, dar încă pot să fac chestii în timpul ăla mic. Da, vorbește prostii câteodată, dar câteodată nu e egal cu mereu. Da, joc table dar mai am timp cu ea, cât încă mai e cu mintea și aici.

Văd zâmbetul care mi se întoarce din oglindă și-mi fixez privirea pe ochi. S-au arcuit și ei a zâmbet. Totul a durat câteva secunde dar zâmbetul din exterior a generat un zvâc în interior. Un mare drag mi s-a cuibărit în inimă pentru ciufulita asta adormită care mă privește curioasă.

Dar în tot plânsul ăsta al meu, și-a făcut loc ideea, pe care mulți mi-o spun dar nu o pot digera, că la un moment dat va trebui să duc corpul care va rămâne din mama într-o instituție specializată. Că, oricâtă poezie aș croșeta eu pe marginea iubirii și grijii mele pentru ea, nu voi fi în stare să o mai ajut. Și atunci va trebui să mă ajut pe mine. Din nou, nașterea acestei idei a avut loc în aceeași senzație de spargere. Parcă am și simțit cum s-a crăpat convingerea mea puerilă că o voi mângâia pe păr și față până la sfârșit spunându-i că va fi bine.

Morala, care mi-e clar că nu a venit întâmplător în radarul meu azi, este că poate câteodată nu mai vezi soluția, nu mai vezi ieșirea, nu mai vezi până departe, iar atunci tot ce poți face, fără să te dai cu drama de pământ, este să faci un singur pas înainte. Și apoi încă unul. Și tot așa.

Dacă azi primul gând care mi-ar fi brăzdat limpezimea dimineții ar fi fost 'e o nouă zi magică!' și nu teama aia care s-a strecurat printre pleoapele întredeschise ce cercetau durerile pe care le-am lăsat ieri în corp, poate că altul ar fi startul azi. Azi nu mi-a ieșit, mai bag și mâine o fisă.