Fie azi sunt stâncă-n suveranitatea mea, fie sunt împăcată, dar zău dacă mai vreau oamenii ăia plecați, înapoi în viața mea. Probabil că și-au consumat contribuția la creșterea sau descreșterea mea, așa că orice aducere înapoi nu este posibilă pentru că ar necesita realimentare, iar ei nu sunt capabili sau dispuși să o facă. Nu-i bai. Nici eu nu mai sunt așa de speriată cum eram, așa de angoasată de tot și toate, nu mai sunt atât de ușurică-n vântul experienței, nu mă mai bat din toate direcțiile emoțiile și frica. Parcă mi-am mai adunat rădăcinile în jurul tulpinii, nu mai sunt atât de împrăștiată iar Universul mi-a demonstrat, ca la proști, că trebe să faci față oricum ar fi și oricum ai fi.

Parcă sunt la un show televizat unde primesc o întrebare și-mi vine să zic 'Nu-mi place întrebarea asta. Pot să primesc alta?'. Nu-mi place experiența demenței, pot să văd platoul întreg și să-mi aleg altceva? Că au fost destule nașpa pe platoul ăsta și viol, și divorț, și cancere, și demență, poate e la rând ceva mai comestibil, mai ușor de dus.

Tot ce am făcut am fost să strâng din dinți și să-mi urmăresc evoluția emoțională. Până la punctul la care mi-am adus aminte că în vâltoare ar fi fain să te vezi și calmezi, nu când ai aripi. Așa că, din punctul culminant în care îmi venea să arunc tablele pe geam 'să le ia naiba o dată pentru totdeauna că m-am săturat de ele, fir-ar ele să fie!',la punctul descrescător în care observam amuzată cum mama se înverșuna să mă tot dea afară din joc, să mă bată, totul pe fondul sâcâitor, e adevărat, al durerii de cap.

Când îi ceri Creatorului ceva cu credință neclintită, Creatorul se apucă de împachetat și-ți trimite. Dar trebe să rămâi pe strada Credinței ca să primești. Singura 'problemă' este că Creatorul nu-ți spune și **când** dă drumul la colet spre tine. Majoritatea oamenilor se mută de pe strada Credinței pe bulevardul “Mă îndoiesc” iar Creatorul nu livrează nimic către acest bulevard sau către aleea “Nu știu cum să fac”. Așa că pachetul se întoarce la expeditor.

De regulă, intervine o aventură fie pentru că lipsește ceva din relație, fie lipsește ceva în tine. De cele mai multe ori, când ești atras de altcineva, este nu pentru că nu mai vrei să fii cu persoana cu care ești deja, ci pentru că nu mai vrei să fii persoana care ai devenit lângă persoana cu care ești. It got me thinking.

Alo, Bărbosule, te rog eu, din tot sufletul meu de copil cuminte, poți să faci elastic timpul nopții? Să-l întinzi nițel mai mult să-mi ajungă și mie? În fiecare dimineață mă trezesc uimită că deja trebe să mă trezesc! Tot somnul meu pare o închidere de pleoape urmată brusc de o deschidere.