E curioasă să știe cum a fost, eu, naivă, iau curiozitatea ei și încep să prăvălesc cuvinte atât de înțesate de stări pentru mine încât, pentru clipele alea, am plecat cu totul în zilele mele mai mult decât magice. Mă uit la ea și mă prind că amândouă suntem plecate departe, cuvintele mele lovesc zgomotos o liniște în care ea s-a izolat, nu cred că mă aude pentru că nu are nicio reacție. Oare curiozitatea n-a ținut decât un licăr, cât să-mi trag eu suflul și să mă pornesc?

Am trăit o stare de extaz și o mulțumire și o iubire de oameni frumoși și de viață bună pe care am udat-o din belșug cu lacrimi de recunoștință acolo, pe terasă, de m-am curățat bine de tot jegul pe care l-am strâns în zilele în care am bodogănit viața mea ce mă punea să spăl și să strâng rahați. Aceeași viață îmi dă acum șansa extazului simplu, cauzat de percepția mea, aceeași care mi-a tot dat șah, până de curând.

Am trăit o stare de extaz și o mulțumire și o iubire de oameni frumoși și de viață bună pe care am udat-o din belșug cu lacrimi de recunoștință acolo, pe terasă, de m-am curățat bine de tot jegul pe care l-am strâns în zilele în care am bodogănit viața mea ce mă punea să spăl și să strâng rahați. Aceeași viață îmi dă acum șansa extazului simplu, cauzat de percepția mea, aceeași care mi-a tot dat șah, până de curând.

Cred că ne-am impresionat reciproc, și noi pe ea, dar și ea pe noi, că unii am plecat plini de drag, alții au rămas plini de mulțumire. Forma absolută de ajutor pe care poți să-l dai este către cineva de la care nu poți obține nimic înapoi dar, mai mult decât atât, nici mulțumirea ta de sine să nu-ți înfoaie egoul. Să te bucuri că ai fost un pion al Universului la locul și la momentul potrivit și atât. Așa am simțit noi.

În partea stângă cerul e luminat, în partea dreaptă e gri închis. Din partea stângă vine un strat de nori albi, pufoși, dar aerați, din partea stângă vine un alt strat, mai jos, de nori supărați. Noi doi, în ciubărul cu apa caldă, cu ochii pe cer, la spectacolul întâlnirii celor două straturi de nori, care s-au îmbrățișat liniștit, fără scrâșnete. E ceva ce ieri, nu mai departe de ieri, nici nu puteam cuprinde cu mintea că există! Trăiesc un extaz imens și dacă aș muri acum, aș face marea trecere cu un zâmbet uriaș în mine. De fapt, aș fi eu însămi un zâmbet uriaș.

Ani la rândul, am evadat constant din viața mea, care mi se părea plicticoasă, fără strălucire, și-am mirosit pe la ferestrele altor vieți aromă de mai mișto, mai frumoasă, mai plină, mai aventurieră. Realitatea este că tânjesc puternic să plec. Atât de tare că-mi scoate instant, în muchie de pleoapă, 2 lacrimi. Lasă, că trece.