Ziua 9
Am avut o noapte super agitată. Am visat mult și urât, m-am tot trezit, mi-aduceam aminte de ziua trecută și strângeam din ochi ca să adorm la loc. Iar visam tâmpenii, iar mă trezeam. A fost o noapte fără odihnă.
***
Dimineața, când am coborât, am mers încet să nu o sperii pe Maya. Dar Maya nu mai e la noi. Și am simțit fizic cum toată durerea de ieri mă lovește în stomacul care mi s-a strâns instant. Până în bucătărie, fără ca măcar să realizez, aveam lacrimi rotunde și calde pe obraz. Jur că nici nu știu cum și când s-au pornit!
Nu am aprins nicio lumină, am stat mută în întuneric, încercând să-mi potolesc avalanșa din stomac și să mă adun. D-aia sunt bune automatismele: mintea a preluat controlul și am efectuat mecanic toate operațiunile necesare pentru smoothie, ceai, cafea. Pe întuneric...
***
Mi-am adunat toată puterea, m-am șters pe față și m-am pregătit pentru spălat rahați. Știu cum sună dar nu e cazul să mă ascund după vorbe sau stări. Nu mai e cazul de nimic. Vreau doar să nu o intristez, să nu o agit, să nu îi provoc niciun disconfort mamei. În rest, oricum sunt tumefiată sufletește așa că ce mai contează ce fac.
***
I-am spus că după ce se trezește și domnul meu aș vrea să fac curat în toată casa, cu schimbat de așternuturi, cu frecat, cu tot tacâmul. Orice fac, trebe să îi spun, să o pregătesc. Și trebe să îi spun de mai multe ori, pentru că uită.
După micul dejun pe care l-a savurat (măcar ea e fericită), m-am apucat de treabă. Numa’ bine că domnul meu a plecat la birou, fizic, așa că am putut să fac curat fără stresul că nu pot fac aia sau ailaltă că e în call.
***
Am făcut curat și am suferit în fiecare centimetru în care altădată am râs... m-au durut toate lucrurile frumoase pe care le am în casă, lucruri cumpărate de mine de pe olx, de care eram foarte încântată, pentru că niciunul nu are suflet. Sunt pustie și pustiită. Și nu pot lăsă să curgă în afară pentru că mă vede mama și o agită.
Peste tot, rechemam cu disperare amintirile înapoi. Degeaba. Însă m-am obosit cât am putut de mult. Simt parcă nevoia să-mi biciuiesc corpul, să-l fac să sufere, să nu îi dau să mănânce sau să mănânc carne, să nu mă odihnesc. Nu știu de ce am această tendință de autoflagelare pe care nu am mai avut-o de mult.
***
La 16 m-am oprit din treabă, s-o pregătesc pe mama pentru plecarea la clinică, la CT cerebral. Mereu mă întreabă unde mergem, dar a reținut că la întoarcere ne oprim la Lidl, de unde își va lua foietaje cu miere și pecan. Asta nu uită.
***
Nu mă așteptam ca rezultatul să îl luăm pe loc, poate d-aia m-a și șocat. În ultima lună am avut senzația că sunt într-o mașină de spălat, care mă învârte și mă răstoarnă și mă dă peste cap non-stop.
Astăzi, ca să nu apuc să respir după ziua cumplită de ieri, rezultatul CT-ului m-a lovit: atrofie cerebrală SEVERĂ. De altfel, medicul m-a și chemat să-mi arate pe înregistrare zonele atrofiate. Multe, negre și mari. Îl priveam și probabil că ochii mei scuipau buimăceală, că i-am simțit mâna pe umăr și compasiunea din ochi. Iar eu nu înțelegeam nimic din ce zicea, ci doar am simțit energia lui cum mă învăluie. Îi mulțumesc pentru grija lui. A însemnat mult pentru mine, mai ales că în ultima vreme grija asta îndreptată către mine nu vine de la nimeni. Și, mai grav, nici de la mine.
M-am dus să o recuperez pe mama de la recepție, care era fericită, ea înțelesese că totul e bine și am plecat la Lidl. Mama aplică tehnica pe care a folosit-o toată viața: când ceva din realitatea imediată nu îi e pe plac, fabrică o alta, în care crede cu tărie. E în lumea ei. Și acolo, îi e bine. Iar asta e tot ce contează.
***
Am făcut cumpărăturile, recunosc că nici nu știu ce am cumpărat, că ea a pus în coș, am ajuns acasă și m-a anunțat senină că după ce o îmbrac în lucrurile de casă, jucăm table.
Sunt anesteziată, totul se derulează rapid în viața mea, nu apuc să-mi jelesc pierderile sau să plâng pentru că…. trebe să joc table. Mama nu înțelege de ce sunt tristă. Că a mea copilă oricum trebuia să plece cândva, iar Maya lătra tot timpul!
Oare e demența care fură empatia? Oare am intrat eu într-o linie temporală de coșmar? Unde naiba e butonul ăla care aprinde lumina? Cum fac să ies de aici?