Ziua 86
Cred că am intrat într-o mini-fază "de brusc" a vieții. Și astăzi m-am trezit dintr-odată, ca și cum, gata, hai, că te aleargă cineva. E aiurea tare trezitul ăsta brusc, fără nicio lălăială prealabilă, pentru că ești de-a dreptul bezmetică. Îmi ia ceva timp să mă prind de realitatea care mă înconjoară iar bezna asta matinală nu mă ajută deloc.
Mă adun în câteva momente, o văd și pe Spiky răscrăcărată la picioarele lui Mr. H așa că pornesc în zi. Nu e o decizie personală dar e un trebe d-ăla de care nu-mi place deloc.
Iau și coconetul mic, care e molicică și călduță și mătăsoasă și-mi face tare bine viața asta mică în mâinile mele la ceas de adormire maximă. Reușește să mă trezească cât de cât prin activarea simțurilor.
***
Mama s-a culcat aseară pe la 19 și ceva dar încă doarme. Nu mai zic că o invidiez că cine știe ce mai înțelege Universul ăsta glumeț și mă trezesc cu alte bube în viața mea. Nu mai invidiez pe nimeni, pentru nimic, e clar, da Universule?
Ies din nou pe terasă, e o triluială afară bestială, se aude și o mierlă, ciocănitoarea e pe fundal, mai latră și lupițele din când în când, doamne ce-mi plac începuturile de zi! Dacă aș vrea să mențin starea asta mișto toată ziua, fără să mai culeg scame prostești, ar fi minunat.
Apa călduță îmi face și ea bine, mai ales că imprim gânduri faine când o beau, să le ducă ea în toate colțurile mele și să le dea de știre că azi stăpâna s-a trezit cu fața la soare.
***
La mama nu e o zi cu soare, dar am făcut pace cu asta. Mă mișc rapid, am căpătat dexteritate, deja am un tipar format. Le primenesc pe amândouă, cu tot cu cameră, le dau să mănânce și cobor cu un zâmbet mic.
Mi-aduc aminte cum am închis ziua de ieri și nu mă mai critic pentru asta. E ok să mă simt oricum mă simt. Cine decide că nu ar fi, în afară de vocea aia din mine care și ea vine tot din programare exterioară? E viața MEA și atât timp cât nu fac rău nimănui, pot să fac ce vreau. Și chiar e indicat. Aleg să renunț la a fi acceptată și înțeleasă iar asta îmi dă libertate. Dar nu pot să nu observ că tot timpul, EU mi-am fost criticul cel mai aprig. De vocea aia vehementă din mine nu fac multe lucruri pe care aș vrea să le fac. Tare conștientizarea asta! Am scăpat de nevoia de acceptare de la alții dar în schimb îmi dau singură în cap. Probabil că cu asta se ocupă nivelul următor din jocul vieții mele.
***
Timpul meu magic mi-l aloc cu toată deschiderea designului. Mi-e poftă de inspirație, de lucruri mișto, de wow-uri care mă dau pe spate când văd de câtă creativitate și inventivitate dau dovadă designerii de interioare, de frumos.
Dar azi nu m-am putut împiedica să judec folosirea pieilor de animale pe jos sau în mobilier precum și capete de animale pe perete sau, topul ororilor, taxidermia, animalele împăiate. Mai demult, când habar n-aveam ce e aia veganism, am văzut un afiș Peta pe social media care m-a marcat și impresionat. Era o vulpe în poză și scria scurt "Tu poți trăi fără blana ei, ea nu!". Mai cuprinzător de atât eu nu pot să pun în cuvinte. De ce naiba își doresc oamenii să jupoaie animale și să le pună pielea pe jos sau să le împăieze, mă depășește. Am purtat și eu încălțări de piele la viața mea, puține, că nu mi-am permis, nu mă dau sfântă la capitolul ăsta. Știu și înțeleg că sunt durabile și călduroase și ce-or mai fi. Asta nu înseamnă că e ok să fie folosite în industria textilă dar să iei pielea unui animal doar ca să decorezi cu ea, mi se pare odios.
Închid capitolul rapid, schimb designerul că nu vreau să-mi afectez timpul magic cu judecăți. Uite cum mai scot capul, chiar și când ești setat să te bucuri de frumos și atât.
***
Coana mare a coborât la micul dejun fix când voiam să o aduc eu. A mâncat ce i-am dat, fără să comenteze și mi-a cerut să mergem la ea acasă, să-și mai ia lucruri subțiri de îmbrăcat. De parcă și vrea să iasă la plimbări. O liniștesc și îi promit că, după Paști, dăm o fugă să-și vadă casa. Are lacrimi în ochi și dintr-odată mi se bulucesc și mie și le simt în gât. Mă întorc spre chiuvetă, să nu mă vadă și îi spun că o înțeleg, că-mi dau seama că nu-i e ușor. E munca ei de o viață acolo, e locul unde a stat atât timp doar ea cu Sassy și unde s-a simțit bine și în siguranță. O testez să văd dacă vrea să se întoarcă la ea și-mi spune că nu, nu este în stare să mai stea singură. Doar că îi e dor…
Nu știu de ce, în mintea mea, am dezbrăcat-o pe mama de toate emoțiile și sentimentele. Ea încă le are dar pentru că le scoate atât de rar la suprafață, mie mi-e greu să o iau așa cum e și am nevoie să o încadrez într-o tipologie. Mintea mea analitică nu poate concepe că azi ai emoții și mâine n-ai. Cred că ăsta este, inconștient și adânc, unul din motivele subtile care mă determină, fără să vreau, să fiu antagonică cu ea. Cine nu e cu (ca) mine, e împotriva mea, se zice.
***
Trebe să mă duc la poștă să iau două colețele și să trec și pe la Lidl. Evident, pe jos, pentru că nu mi-au crescut cohones între timp să conduc mașina lui Mr. H. Cu rucsăcelul în spate, pornesc la drum și, contrar a ceea ce crede domnul meu, mie îmi face o plăcere deosebită să merg pe jos. Mai ales că nu prea mai merg pe nicăieri.
A fost o excursie pentru toate simțurile mele. M-a nins cu flori albe și mărunțele de zarzăr, am tras adânc în plămâni miros de lemne arse ce-mi evocă atât de intens bucata aia de copilărie fericită de la măița mea, m-am bucurat imens de mișcare și de aer și de soare și de oameni, încât la un moment dat am realizat că mă dor fălcile. Era de la zâmbetul larg întins pe toată fața mea. E atât de ușor să fii happy! Și gratis! Trebe doar să fii prezent.
Am fredonat tot drumul, inclusiv în Lidl, mie oricum nu-mi mai pasă de privirile celor din jur, i-am spus unei doamne că miroase bine fix când ea mă măsura din cap până-n picioare de s-a fâstâcit dar i-a făcut bine aprecierea iar mie mirosul de parfum, am glumit cu casiera, am plecat cu cântul în gât și am ajuns acasă plină de bine.
Un știut mi-a fost limpede în mine tot timpul: suntem aspecte de Dumnezeu și avem în noi miliarde de aspecte. Greu de pus în cuvinte mici și sugestive.
***
Cu binele-n glande, m-am apucat de gătit. Când ți-e bine, parcă totul alunecă mai ușor. Mie-mi place să fiu cu mine iar azi chiar mi-am fost o companie plăcută. Deși, a trecut așa, pasager, un gând-dilemă prin mintea mea: mă agăț de exterior să aduc bucurie în viața mea sau mă bucur de momentul prezent și asta aduce bucuria? Nuanțe subtile. Azi nu stau să disec că n-am chef de analize pe text.
Pentru că s-a întunecat și stă să plouă, după ce am terminat bucătăreala, am mai cărat o roabă de clisă de trifoi, în câmp, pentru că o umplusem de ieri dar n-am mai avut putere să o și duc. Dacă se pornește ploaia, umple roaba de apă peste clisă și-mi va fi și greu și scârbă să curăț. Mai bine să fiu prevăzătoare.
Bine am făcut că s-a pornit o răpăială în toată regula! În casă e molcom și bine, e vreme de numărat bani, făcut copii sau dormit. Nu bifez la niciuna dar un ceai și un citit n-a omorât pe nimeni niciodată.
***
Timpul de table. Sunt calmă și acum doar privesc curioasă timpul ăsta pe care îl petrec la mama, la table.
Cred că a fi curios este un mod tare bun de a înlocui judecata. Când doar vrei să vezi cum e un lucru, intră în ecuație un mecanism de învățare, cel puțin așa e la mine. Judecata nu se lipește de curiozitate, le simt ca apa și uleiul. La modul ideal, dar practicabil, viața asta ar trebui să fie cu curiozitate și cu învățare. Fix în ordinea asta. Pentru că dacă ai ajuns la concluzii, în genere, ai ajuns la un dead end. Când ai tras o concluzie, în mintea ta ai decis deja că știi lucrul ăla iar asta te face să nu mai cauți, să nu mai vezi acel lucru și dintr-o altă perpectivă. Eu simt că asta e periculos și duce, în timp, la băltire. Adevărul este că de fapt nu știm nimic. Vorba lui Sadhguru, știm lucruri despre lucruri dar ce e un lucru în esența lui, nu.
***
E adevărat că mi-ar fi plăcut să-mi petrec această după-amiază ploioasă altfel decât jucând table. Simt în mine muguri de viață când aud ploaia, mă bucur mult că apa hrănește mama pământ, în momente ca astea îmi dau seama că sunt între cer și pământ și asta nu e întâmplător. Am șansa să iau ce e mai bun din ambele lumi. Numai că m-apucă câteodată pandaliile și uit că viața, aici, pe planeta asta fizică, e o experimentare cu de toate. Că dacă ar fi numa' lapte și miere, unde-ar mai fi fun-ul?
***
Mă duc la o noapte, sper eu, de odihnă, cu inima plină-plină de recunoștință pentru:
- Inteligența asta colosală care a pus în pieptișorul unor păsărele atât de mici voci atât de mari!
- Faptul că sunt întreagă, am tot ce-mi trebe să fiu funcțională și să mă bucur de tot ce e în jurul meu!
- Energia asta invizibilă care ne unește pe toți, care transportă gânduri de la unul la altul și ne uimește mereu cum cineva, cu care nu am mai vorbit de mult dar la care ne-am gândit de curând, ne sună din senin!
Clipa de frumos a zilei este:
