Ziua 50
Liniștea profundă și imaculatul așezat peste pământ mi-au zdruncinat gândurile hotărâte să se împrăștie care încotro, când nici măcar n-am deschis bine ochii. Mă așez în calmitatea asta și mă bucur tare de zăpadă. Întotdeauna mi-a plăcut. Are omătul ăsta așa o putere mare de acoperire, parcă spală totul iar senzație de canvas nou, pe care să o iei de la început îmi dă un boost de primeneală.
Cu ochii pe geam, aduc din afară înăuntru, să mă apuc și acolo să pictez sensuri noi, oameni noi, experiențe noi, viață bună și nouă. Nu că viața asta de acum nu ar fi bună! Oricum e ea momentan, sunt în viață, și eu și ai mei dragi, încă am șansa să fac lucruri, să simt, să visez. Alții nu mai apucă o nouă zi.
***
Se pare că nu mi-am adus vioiciunea și în corp precum îmi e în gânduri, că scap toate din mână în bucătărie. Mama e trează, e în pat și probabil că mă așteaptă. Cătinel, o să ajung și la ea, după ce adun de pe blat și de pe jos floricelele de mușețel uscat pentru ceai, pe care le-am scăpat. Și sunt așa de multe și mărunte…Aproape că era să vărs smoothieul ei așa că mă regrupez rapid să fiu atentă că nu mai am alte fructe dezghețate.
***
Ca de obicei, primul care mă întâmpină la mama este mirosul. Nu mă mai chinui să înțeleg care sunt resorturile gândirii ei în urma cărora deschide geamul la baie dar lasă mizeria unde e.
Deschid larg geamul, Sassy vine să inspecteze aerul sau albul de afară, mă apuc de treabă, intru pe pilot automat și fac mecanic tot ce e de făcut. Cadoul meu zilnic după partea asta, timpul doar al meu, mă gâdilă în tălpi și-mi dă iuțeală în mâini așa că termin nesperat de repede.
***
Cred că pisica mea țigancă, Spiky, se învață cu mine și cu binele și începe să doarmă zilnic pe mine. Iar mie-mi place la nebunie să mângâi blănița ei moale și fină, să ascult cum pornește ea motorașul și toarce tare, să mă las spălată și linsă pe mâini când își face toaletarea, pentru că, în viziunea ei, probabil sunt o extensie a ei.
Mi-aduc aminte cum, pesemne văzând ea că eu nu vânez, mi-aducea șoricei vii la ușa bucătăriei, pe care bineînțeles că îi duceam înapoi și eliberam în câmp. Sau vrăbiuțe și atunci începea circul: o ademeneam în casă, o făceam să deschidă gura, zbura vrăbiuța și începea cățăratul prin casă să prindem vrăbiuța și să-i dăm drumul. Cel mai tare a fost o dată când mi-a adus, în garaj, unde șlefuiam un corp de mobilă, un șerpișor și mi l-a pus la picioare! În mințișoara ei, poate a vrut să împartă cu mine, că muncisem toată ziua și nu apucasem să vânez.
***
Simt nevoia de o leneveală așa că azi nu vreau să fac nici mâncare, nici curat, nici să spăl, vreau să stau, la căldurică. Evident că trebe să pregătesc micul dejun și prânzul și tot ce mai are nevoie mama dar nu vrea să revoluționez nimic în rest.
***
Coana mare a vrut cereale de dimineață, mă bucur pentru că sunt cu lapte vegetal și cu musli bio, deci nimic care să inflameze organismul ei deja trecut prin atâtea.
Ca să nu fie totul fain, începe ea să-și aducă aminte cum s-a îmbolnăvit de cancer, cum îi căzuse părul și nu a ieșit cu lunile din casă, cum norocul ei a fost cu bărbatul ei, Locatelli, care făcea cumpărăturile!
Ai mei s-au despărțit când mama avea 30 și ceva de ani iar cancerele le-a făcut 30 de ani mai târziu!
Mă apuc să-mi fac salata de crudități ca să am motiv să stau cu spatele la ea să nu-mi vadă consternarea și întristarea scurtă care mi se așează pe figură. Mă scutur totuși destul de repede pentru că, analizând rapid situația, văd că mama are o stare bună, e veselă, glumește așa că faptul că spune inepții croșetate într-o cută umbroasă a minții nu trebe să aducă în lumina acestei zile albe întunericul din mintea ei. Tot povestind amintirile ei, în varianta zilei de azi, mereu noi și noi variante ale acelorași amintiri, a mâncat tot și a și mulțumit pentru masă. Modul cum a făcut-o insă a fost protocolar, ca și cum eram cineva străin care o servise la masă. Dar s-a dus sus la ea liniștită și asta e tot ce contează.
***
Cred că durerea mea zilnică de cap are legătură cu curățările prin care trece organismul meu. 2 mese din trei sunt crudități și este posibil să fi început detoxifierea iar unul din modurile cum se poate manifesta asta să fie tocmai această durere de cap. Am momente în care o tolerez dar și momente în care îmi vine să urlu la ea să plece o dată că mă stoarce de toate puterile. Una e să ai o durere din când în când și una e să o ai mai tot timpul. Se uzează și pragul ăla de toleranță pe care știi că îl ai ridicat.
***
Am auzit azi la un Tedx cu Esther Perel o chestie care mi s-a părut tare faină. Prelegerea, ca mai toate ale ei, era despre relații. Și le zice tipa asta tare profund. Zice ea că, de regulă, intervine o aventură fie pentru că lipsește ceva din relație, fie lipsește ceva în tine. De cele mai multe ori, când ești atras de altcineva, este nu pentru că nu mai vrei să fii cu persoana cu care ești deja, ci pentru că nu mai vrei să fii persoana care ai devenit lângă persoana cu care ești. It got me thinking. Mă bucur tare că eu iubesc fata asta care sunt lângă domnul meu. De-a lungul celor 12 ani, mi-am cercetat inima și mereu ea mi-a suflat că el este răspunsul corect. O s-o mai întreb din când în când, că cică așa e bine, să mai verifici imașul unde-a înflorit iubirea ta pentru altcineva, să vezi să nu năpădească buruienile acolo și să te trezești când totul este veștejit.
***
Deși nu-mi vine să cred, s-a făcut ora pentru prânzul mamei, adică 15:00.
Cât timp ea mănâncă, eu dau din mâini și din gură să fac sucul și atmosferă. Contribuie și ea, are o stare de spirit ok și mă întreabă din senin când i-am făcut poza pentru buletin. S-a uitat iar în portofel și a văzut că are buletin nou, cu o formă noua (?!) și nu știe când i-am făcut poza. Îi spun că am fost amândouă la primărie să îi fac buletinul pe adresa mea și ea concluzionează că probabil a fost atunci când ea nu era în firea ei.
Nu e prima oară dar azi am reușit să înțeleg că tot ce s-a întâmplat fie și cu 5 minute mai devreme decât momentul prezent, mama clasează la momentele când nu era ok. Că acum și-a revenit, e totul ca înainte doar a avut o perioadă mai grea. Pot eu să-i spun că nu-i așa?! Bine că sunt cu mâinile în fructe și în chiuvetă, cu spatele la ea. Sunt ca o carte deschisă în ceea ce privește emoțiile în ultima perioadă, deși mă îndoiesc că ea mai este capabilă să vadă și să le citească.
***
Între prânzul târziu și table de regulă mai am o oră și ceva liberă, dar mare lucru nu prea apuc să fac. Am de studiat multe chestii și parcă nu reușesc să mă apuc de nici unele. Îmi promisesem că azi mă lenevesc iar acum mă învinovățesc că nu fac.
Pentru că mi-au venit uleiurile de la Doterra, mă decid să citesc puțin, măcar să știu ce și cum să încep. Cu ajutorul îndrumătoarei, fac combinația potrivită pentru difuzorul care va sta în camera mamei. Mai apuc să citesc puțin și mă pregătesc, înarmată cu sucul zilnic, de table. Pe drum îmi trece razant gândul că mama e tare răsfățată: dimineața smoothie, micul dejun și prânzul servite a la carte, ca la restaurant, sucul zilnic, table zilnic, de acum va începe și masajul zilnic cu uleiuri doterra, grija zilnică, ce să mai, boierie! Dar tot razant îmi dau seama că nu se mai bucură de ele pentru că realizează prea puțin și uită prea mult.
***
Nu e nici încântată, nici revoltată de difuzor și de uleiuri. Pentru că la difuzor lăsasem și să lumineze, la intervale mici de timp mă întreabă ce e chestia de pe masă, i-am adus veioză nouă? I-am spus de fiecare dată că e difuzor, care o va ajuta să respire mai ușor, să doarmă mai liniștită și îi va da o stare de spirit luminoasă. Zice ok și peste alte câteva minute mă întreabă din nou.
Însă uleiala i-a plăcut. Am încălzit ușor uleiul de cocos, i l-am întins pe spate și i-am pus, pe rând, câteva picături de ulei de tămâie, lămâie și melaleuca. Am masat-o ușor până i-au intrat în piele. Mă întreba unde am învățat să fac masaj și m-a uimit și cu un joc de cuvinte: “mă dai cu ulei de cocos de mă cocoșezi!”. Am râs amândouă cu poftă, era o intimitate plăcută între noi, un fel de complicitate faină, parcă făceam chestii interzise. Mi-a zis că o să doarmă neîntoarsă. Bine ar fi, că aș vrea să dorm și eu la fel.
***
În linii mari, o zi ok, scurtă, liniară, fără prea mult și multe. Sunt recunoscătoare cerului că mi-a dat zăpadă și Universului că mi-a mai dat o zi. Că n-am reușit eu să fac the best of it, îmi asum, se mai întâmplă dar poate-mi iese mâine.
Ah, azi se fac 50 de zile de când scriu zilnic. Asta da perseverență! Și pentru asta sunt recunoscătoare!