Ziua 255

Ziua 255

Azi e zi de plecare în teambuilding pentru domnul meu, așa că lucrurile se precipită o țâră diferit, ceea ce pentru mine e o gură de aer proaspăt. Orice schimbare, care vine din exteriorul dualității formate de mine și mama, "la impuse", mă deraiază din rutina aia placidă și parcă mă învie.

M-a trezit alarma, el mai stă un pic, pe mine zici că mă arde cu lumânarea la picioare că nu mai am stare, nu mă opresc din viteza asta aiuritoare, imprimată de o minte hiper efervescentă doar cât să mă bucur că există în viața mea, să trimit bulgăre de drag cald pentru asta în Univers, să se rostogolească acolo la nesfârșit. Altfel, le-am enumerat parțial implicată și pe restul, în timp ce mă desfășuram deja pe verticală spre bucătăria mea cea de toate zilele.

Nu știu de ce, înghit apa cu noduri mici, fiecare înghițitură parcă are zimți cu care se prinde de gâtlej și nu se duce lin mai departe, o așteaptă pe următoarea care vine s-o-nghesuie și s-o-mpingă, cu o senzație de aerare pe interior. Habar n-am de la ce e asta, că dacă am putut să observ că înghit greu, zic eu c-am fost destul de prezentă în moment. E drept, e apă simplă, n-are niciun "artificiu" în ea, poate d-aia, știu că-n perioada asta am nevoie de intensități, dar uite că m-am grăbit.

Fac smoothie doar pentru mine, dar îi pun și lui Mr. H, într-o punguță, nuci proaspăt decojite de mine și degetele mele devenite negre plus un măr din cele două, produse de mărul Golden din curtea noastră. Are un mic pachețel cu viu de la noi, să ronțăie dacă o simți nevoia, pe drum.

***

Apare și el la micul dejun, mai devreme, numa' bine că am nevoie să mă învețe mișcarea de aerisire a caloriferelor, care sunt doar călâi, cu toată centrala pornită ieri. Eu încă nu am o problemă dar mama vrea căldură, că "îngheață".

El e bucuros de plecare, eu sunt bucuroasă de el și pentru el, am ceva de cintezică în mine în dimineața asta, poate și ca să-mi maschez picul de tristețe care mă încearcă la gândul că eu rămân acasă, cu mama și cu treburile.

Nu m-am dus în dimineața asta la mama deloc. Nici să duc pliculețul lui Sassy, care mai are cronțonele, nici să fac curat, nici să încropesc de două vorbe. O să am trei zile doar cu ea, acum vreau ca timpul și atenția și dragul meu să fie canalizate doar spre omul iubit.

***

Ca niciodată, s-a hotărât ea singură să coboare, la micul dejun. Oare ce o fi declanșat asta în mintea ei? Mai în glumă, mai în serios, cred că Universul a hotărât-o brusc, să nu-mi lase și mie o dimineață full cu domnul meu, mai ales acum că pleacă. Parcă-mi testează anduranța, ia să vedem, câte poți să duci?!

Mi s-a dus starea de feng shui, trebe să-i pun ei masa și după micul dejun, vrea să găteasca varză acră, pentru prânz.

Eu așa oroare de putoare de varză murată nu am simțit în toată existența mea! Doamne, nu doar că ne-a căzut instant părul din nas, dar ne-a ars, ca la rezistențe, toți receptorii olfactivi de acolo! Îmi vine să vomit, domnul meu și-a luat bagajul și a șters-o elegant pe terasă în așteptarea plecării, dar eu trebe să rezist stoic, să-i dau ceapa, cratiță, ulei, tocător, cuțit, tot ce are nevoie și, deși stă de atâtea luni aici, nu știe de unde să le ia. Fac pauze scurte de ieșit pe terasă, chipurile să vorbesc cu Mr. H, eu de fapt trag aer puternic în plămânii care mi s-au strâns și ei, parcă ofiliți de atacul brutal al putorii. Mama n-are nicio treabă, încep să cred că i se atrofiază și simțurile, altfel nu pot să-mi explic cum n-are nicio jenă când eu fac eforturi disperate să nu-mi etalez interiorul stomacului, unde-mi mi-am așezat cumincior smoothieul.

***

Mr. H pleacă spre distracția weekendului și cu el pleacă și cintezeala mea. Varza e pe foc, la fiert, iar eu pot în sfârșit să plec din bucătărie și s-o las acolo, la supravegheat fierberea.

Profit de lipsa ei și mă apuc de curățenie, începând cu camera lor. Dacă e bal, bal să fie, unde a intrat o putoare, intră și a doua, aspir, schimb lenjeria, scutur, despăroșez, frec, dezinfectez. Și, ce să vezi, plâng. Plâng că-n loc să ies la o terasă sau să mă plimb printr-o pădure, frec wc-uri, că-n loc să creez și să-mi cresc suflet, înghit și rabd și plătesc cu timpul meu, că-n loc să fie o cameră de oaspeți, așa cum am imaginat această cameră când am pornit casa, a ajuns cea mai ne-suferită cameră pentru mine, din toată casa. Și plâng mai abitir pentru că habar n-am cât va mai fi așa. Iar asta mă alarmează îngrozitor înăuntrul meu.

***

Sassy se plimbă pe la parter, am lăsat-o să evadeze ca să pot să curăț cum trebe și acum plânge la ușa bucătăriei.

Egoismul mamei, pe care eu l-am perceput de crudă și care mi-a însoțit toată relația cu cea care mi-a dat sanșa vieții, nu o ratează nici măcar pe blănoasă. Mama nu are chef de mieunatul ei și nu-i dă drumul în bucătărie. Am stat să observ scena, dându-i beneficiul îndoielii, că poate o judec eu și ea de fapt chiar nu-și aude pisica. Din când în când, când Sassy se înflăcărează mai cu spor la miorlăit, mama lovește nervoasă ușa, ca s-o sperie și s-o facă să tacă. Nu mai pot sta deoparte, intru în bucătărie cu Sassy lipită de picioare și ne ducem direct afară. Cred că sunt un strop nebună, dar mi-a dat grăsălanca o privire albastră atât de tandră, încât am luat-o ca pe o mulțumire tăcută. Acum mănâncă din nou fire de iarbă, e într-o trepidație totală, e fericită, iar mie mi-a pus un zâmbet indulgent pe față. Știu cum e graso frumoasă, să vrei să pleci și să nu poți. Ia tu de aici toată libertatea și fă ce vrei cu ea.

După juma' de oră de mirosit, mâncat, umblat, stat la soare, e gata de mers la ea sus, că e obosită. Sunt liftul ei personal așa că o iau în brațe și avem un moment de mare aproapiere. Dacă mai avea vreun strop de reticență față de mine, s-a topit, e cu căpșorul așezat blând pe brațul meu, liniștită, relaxată și fericită. Mă bucur din tot sufletul pentru ea!

Mama vrea și ea sus deși varza nu e fiartă. Îi dau undă verde, oricum mă apuc de curățenie și la parter, așa că o să-mi pun un ochi și pe cratița de varză. Doamne, dar cum pute în toată casa…

***

Cu toate geamurile din toată casa larg deschise, m-am băgat în priză o dată cu aspiratorul și eu, am spălat și terasa, și rufe, am făcut șmotru perfect și la parter iar mirosul, ca și coafura, rezistă. Pentru că mama n-a folosit decât juma' de varză, cealaltă jumate am băgat-o într-o pungă, și punga în altă pungă și pungile în altă pungă și, de câte ori deschid frigiderul, mai leșin câte o dată. Așa că am luat colecția de pungi cu varză ultramegaparapuțitoare și le-am aruncat la gunoi. Va mai face varză murată cu varza d-asta over my dead body!

Cum energia nu pare să se fâsâie pe măsură ce termin treburile pe care le duc în paralel, atât de bună am devenit la eficientizare, atât de meseriașă sunt la a fugi de mine și de liniștea din mine, mă hotărăsc să pun și gogonelele, ca să știu că am bifat-o și p-asta.

E prima oară în viața mea când pun, așa că sunt super atentă să respect pașii dintr-o rețetă de pe net dar și tare delicată cu puiucele astea necoapte, rod al muncii mele. Sunt așa de frumoase, chiar și verzi iar în borcan cu morcovul lângă, parcă sunt și mai și.

Dau drumul la un episod din Soul Sunday al lui Oprah Winfrey, în care invitată este Maya Angelou. În fiecare episod, cu fiecare invitat Oprah are și câteva întrebări standard, printre care și "Ce este pentru tine Dumnezeu?"

Fix după întrebarea asta urmează "pauza publicitară", așa că am timp o țâră, să reflectez scurt, ce e pentru mine Dumnezeu. Cu ochii pierduți pe geamul din bucătărie, îmi vine simplu și de nicăieri propoziția "God is all". Fix așa, fix în engleză. Se termină pauza publicitară și Maya Angelou răspunde cu vocea ei inconfundabilă "God is all". What?! What did you just said?! Să cad din picioare, atât de mult mi s-au înmuiat genunchii! Cum oare am făcut de m-am conectat exact la unda aia care transporta informația asta? Dacă aș putea să-mi dau seama cum, poate aș afla așa multe răspunsuri, poate l-aș culege și pe cel pe care-l aștept ca și când. Mi s-a ridicat părul pe ceafă, am piele de brontozaur pe tot corpul și tot ce pot să repet șocată este wow, wow, wow. Iar eu știu, Deepak Chopra doar mi-a confirmat, că nu există sincronicități. Universul mi-a dat un vârf mic-mic-mic, infinit de mic, din puterea aia care zace-n mine, în noi, în fiecare, poate-poate mă ațâță să vreau mai mult. Dacă n-ar fi inconștiența asta consistentă pe care aproape c-o tai felii de cât de fizică o simt în ultima vreme, poate aș vedea clar ce și cum și aș începe să practic. Nu-ți trebe decât o așezare pe poziție și aripi care să prindă unda, în rest, e doar scufundare în totul ăsta care există, primordial de altfel, într-o formă imaterială.

***

Am rămas într-o stare de grație. Deși m-am apucat să sparg niște alune, deși mi-am scăpat ciocanul și-n degete de câteva ori sau m-am tăiat în așchii de coajă, starea sta de grație, de ușoară plutire, de ușoară imponderabilitate și intangibilitate nu mă părăsește și, de câte ori mi-aduc aminte de God is all, mi se mai zburlește părul pe ceafă.

Cred că aș fi spart la alune și la nuci până se întuneca, dacă nu venea sora ploaia să mă alunge în casă și să mă forțeze să mă opresc.

Am început amestecat ziua, abia am respirat aerul casei mele o perioadă, dar uite că seara mi-a adus o superbă stare de frumos și de bine, în mine. Aveam mare nevoie de ea. Mare, mare.

Înmuiată la corazon de grația care mi s-a așezat acolo, îmi trimit recunoștința pentru:

  1. Grădina noastră!
  2. God is all!
  3. Starea de grație!

Iar frumosul zilei mele este:

made by Sonix.ai