Ziua 14
Dimineața a început extrem de devreme, pe la 4.20. Astăzi trebe să merg cu mama să îi ia sânge pentru analize și să ducem urina pentru urocultura și sumarul de urină. Deși am pregătit-o de câteva zile, ieri părea că aude pentru prima data. Și ca să fiu sigură că apuc să colectez urina, mi-am setat ceasul să sune super dimineață, să stau cu ochii pe cameră ca să nu ratez momentul trezirii ei și să fug la ea să nu apuce să facă. Am observat că atunci când am o grijă, o treabă de făcut dimineața, chiar dacă îmi setez alarma, mă trezesc singură.
***
Am apucat să fac smoothieurile, ceaiul, să pregătesc trimiterea, să curăț la Spiky și am avut norocul să o văd când s-a mișcat în pat. Am fugit la ea, am pornit dușul pentru întreaga operațiune de recoltat urina, era buimacă dar a fost mai bine așa că nu s-a mai împotrivit. Asta a fost partea cea mai grea! Am îmbrăcat-o și am coborât împreună in living să mai stăm o țâră până se încălzește mașina.
Am ajuns la 7 fără 10 la centrul de recoltare, eram primele (iuhuuu!) și mă rugam să nu o apuce vreun pipi că îi dă drumul pe ea și va fi aiurea. Nu a vrut pampers, a fost chiar enervată de această idee…
Cât stăteam acolo, îmi spune că ea a mai fost acolo. Apropo de asta, în fiecare zi îmi zice că ăștia de la televizor dau în fiecare zi aceleași lucruri. Chiar și emisiunea lui Cabral, de care îi place, e în fiecare zi aceeași… Că să vorbesc la ProTv-ul din zona asta să mai facă și ei programe și filme noi! Că la Moreni, ProTV-ul dădea mereu chestii faine… La fazele astea, chiar nu știu ce să răspund! Este posibil ca ea să înregistreze mereu aceleași lucruri iar eu nu vreau să o agit spunându-i că nu e așa. Ce rost ar avea?! E o vorbă care spune că dacă ai de ales între a fi corect sau a fi blând, cea mai corectă alegere e să fii blând. Încerc să o aplic de câte ori îmi e posibil.
***
Ne-am întors, ne-am băut smoothieurile fiecare iar ea s-a dus repejor la ea în cameră, la căldurică și la Sassy. Într-o jumătate de oră m-am trezit cu ea că coboară, că ea nu mai poate de foame! Așa o fi, poate de la sângele luat așa că micul dejun a fost un sendviș cald, aproape vegan. Nu a vrut cafea și apoi, iarăși fuga la ea.
***
Astăzi am început setarea blogului de stări, în pauza dintre mic dejun și prânz. Până acum, am scris în fiecare seară într-un sheet din MyDrive. Indiferent că va citi sau nu cineva, dacă ajută macar o singură persoană care trece prin ce am trecut eu să știe că nu e singură, că nu e nimic strigător la cer să îți vină să urli, că nu trebe să te simți vinovată dacă ai și gânduri legate doar de viața ta, că până la urmă nu suntem datori nimănui cu nimic și facem dacă vrem să facem, eu sunt ok cu asta. Nu sunt la faza la care să zic “wow, da, scrisul zilnic m-a ajutat enorm!”, sunt de abia la piciorul broaștei când scriu să vărs trăirile astea care altfel m-ar da în fiert și probabil mi-ar mutila, iremediabil, o parte din suflet…
***
La prânz i-am făcut grătar de pui cu piure și salată de varză acră și i-a plăcut. Plus foietajul ei cu pecan pe care nu știu cum să o fac să-l uite! După care, iarăși fuga la ea, ceea ce e drept că azi chiar m-a bucurat pentru că abia așteptam să mai lucrez la site, să încarc ce am scris până acum, să mă prind măcar minimal cum funcționează, ce să mai, să fac altceva decât mâncare, spălat, curat.
***
Dacă până acum nu mi-am pus niciun semn de întrebare la cum ar reacționa ai mei privind blogul meu, astăzi, când domnul meu a văzut ce fac și m-a și ajutat cu o idee mișto, parcă mi s-a strâns ceva în stomac. Nu e ușor să te dezbraci în fața celorlalți. Nu e ușor să accepți judecățile și prejudecățile altora dacă nu ești pregătit să o faci. Nu e ușor să fii tolerant cu toate perspectivele, fie ale tale, fie ale altora. Dar in the end, este blogul MEU, este experiența mea de viață, care îi include și pe ei, este lentila mea prin care eu privesc evenimentele care vin peste mine în fiecare zi și nu îmi e rușine cu ele. De o bucată măricică deja de timp, nu mai cer voie nimănui pentru viața mea.
***
Când faci ceva ce-ți place, zboară timpul ca o secundă. Nici nu știu când s-a făcut timpul de table dar, cu regret, închid capacul laptopului și mă îndrept spășită spre camera mamei. Și în timp ce fac asta, iar mi-aduc aminte de vorbele lui Sadhguru: schimbă modul cum vezi sau cum primești lucrurile care vin către tine. O să încerc să mă bucur de jocul de table. Azi încerc, mâine încerc, fake it ‘til you make it.
Cât am jucat table i-am băgat pe sub mustăți și un suc verde de spanac, frunze apio, ghimbir, morcov și portocală. Doamne, ce s-a mai strâmbat! Dar am râs în hohote (ca să nu mă supăr), a bușit-o și pe ea râsul și uite așa, dintr-o situație cu potențial de enervare (al meu, că nimic nu-i convine, al ei că îi dau porcării să bea) a ieșit ceva bun. De mi-ar ieși mereu…
***
Fără duș azi, la 18.45 mama deja dormea. Ceea ce pentru mine nu e bine, pentru că eu încerc, pe cât posibil, să-mi mulez somnul după al ei. Dacă se culcă devreme se va și trezi devreme iar eu nu voi putea să țin ritmul ăsta mult timp.
***
Astăzi sunt recunoscătoare acelei voci din mine care mi-a șoptit să dau drumul la blog, să-l numesc blog de stări și să mă mișc o dată. Doar ca o mică paranteză, mă câcâi de aproape 2 ani să dau drumul la alt blog, de diy, în care să prezint cum mi-am construit eu casa și cum am reușit să o îmbrac pe gustul meu cu lucruri faine luate de pe olx, toate proiectele prin care am trecut eu și toate sfaturile pe care le pot da. Uite că nu m-am învrednicit să-mi cumpăr tema pe care o vreau și nici acum nu am pornit.
Dacă aștepți să faci totul perfect, nu o mai faci niciodată. Poate blogul de stări s-a născut tocmai ca un frate mai mare care să ajute la nașterea (finally!) blogului pentru casuța noastră, Ever After Cottage. Vom vedea...
A, și mai sunt recunoscătoare nu știu cărui fapt care a înmuiat ceva în domnul meu și azi a fost cald cu mine. Hai că azi am găsit două lucruri pentru recunoștință. Progresez.