Inima mea probabil că iubește ființa asta care este ascunsă în carnea mamei și-n felul ei egoist de a fi în viața asta dar eu, în ultima perioadă, nu-mi pot accesa partea aia de inimă care m-ar învăța blândețea, toleranța, acceptarea. În mine e un zbucium tâmpit, o revoltă strâmbă și inutilă, totul presărat cu gândul terifiant că nu știu cât va dura asta.

Cred că recunoștința cea mai mare, după trezirea la o nouă zi, este că 'm-am trezit' la o nouă viață, că, prin habar n-am ce minune sau împrejurare sau suferință, am putut să mă scot din somnambuleala aia cu care-mi umblam prin ceea ce eu credeam viață. Cu fiecare zi care trece și-n care sunt cu ochii cât cepele pe clipă, văd cum se mai desface câte-un lanț, cum mai cade câte-un văl de pe ochii minții, că inima le știe pe toate oricum.

Am revelația faptului că a cunoaște o altă ființă umană este o experiență intimă. Este un act care se scrie cu participarea activă a ambelor ființe, este un schimb intim de energie, de subtilități sufletești, de onestitate-n acțiuni și vorbe. Este o invitație unică și deosebită pe care o poate face o ființă umană alteia, și cară în ea disponibilitatea de a se deschide a uneia și a de a înțelege a celeilalte. Și vice-versa.

Doamne, parcă am spălat de pe mine zoaie de tone! Am trăit carnal o impresie de eliberare, parcă mi-a căzut lumea de pe umeri, că mă apăsa tare mult! Nu cred c-am curățat rahatul de la cauză total, dar faptul că am putut să-mi recunosc meritele eu mie, dar și relaționat la domnul meu, a fost o revelație divină, de care am avut mare, dar mare, nevoie.

Mi-am trimis pentru o fracțiune de secundă privirea în spatele nostru, al amândurora, și priveliștea mi-a desenat un zâmbet mare în carnea inimii: văd două ființe, una mare și-una mică, cum merg cu pas îngemănat și legănat și vesel spre o nouă zi, spre o nouă viață. Pentru aceeași fracțiune de secundă, ochii văd și înăuntrul meu înțelege imensa încredere pe care o acordăm involuntar și inconștient clipei și vieții. Încrederea că este și, mai ales, că va fi.

Pare că la a doua cheie, îmi pornește motorul așa de bine că încep și gândurile-țânțar să mă bâzâie. Yep, ăsta mi-e familiarul. În momentul în care am conchis asta, răsuflând ușurată, am și realizat ce tocmai am trăit: frica de necunoscut. Asta m-a faultat atât de grav în dimineața asta, ea e cea care mi-a alertat și corpul și mintea că pășesc pe un teren nefamiliar și mi-a chemat gândurile să vină degrabă, să mă ajute cu ce sunt eu obișnuită.