Pentru câteva secunde, pesemne de la intensitatea stărilor fizice, m-am decuplat brusc de mine și m-am privit cu răceală, dezaprobator. Deși vedeam doar un corp care nu mai reușea să facă față, dezaprobarea nu-l privea pe el, ci pe ființa care-l biciuie inconștientă. Sau conștientă…

Mă distanțez apăsat de oamenii din viața mea, e drept că nici ei nu-mi sunt tare prezenți, dar nu asta conta până acum pentru mine, conta că-i țin eu acolo, în buzunarul inimii mele. Cred că buzunarul s-a desfăcut și au alunecat, i-am pierdut printre greutățile mele, printre lipsa lor din prezentul meu dur, și nu-i mai regăsesc nici pe ei așa cum îi pusesem eu acolo, dar nici pe mine, aia care-i pusese.

Am o senzația atât de nașpa că în spatele ochilor mei a preluat comanda cineva inapt de caldură, care privește cu curiozitate și suge orice picătură de dramă, ca să-și croiască suportul și scuza pentru răceală. Și, chiar dacă văd enorm și simt monstruos, nu reușesc s-o dau jos de la panoul de comandă pe fata asta care s-a închis în fața lumii și-n fața vieții. Dar am un gând reconfortant ce-mi susură portocaliu, a speranță, că poate e doar o fază.

În demență, s-a dus dracu' orice control. Mai mult decât atât, în demență, lucrurile, pe care eu le consider normale, nu sunt deloc, am parte de fracturi de gândire zilnice și cea mai mare dintre ele este 'cum poate să facă asta?!' Sunt șocată zilnic de noi moduri de funcționare, aparte, ale mamei și chiar dacă sunt agresată dramatic de ele, la următorul nou mod diferit de cel pe care eu și restul planetei l-am considera normal, sunt la fel de șocată, nu se tocește, nu se temperează șocul ăsta sub nicio formă.

Oare de ce o fi atât de important pentru ea ca toate să le fi făcut ea, singură? Oare cui o fi vrut ea să demonstreze ceva, o fi fost cineva anume sau așa, întregii lumi? Nu mă mai supăr pe ea pentru creditele pe care nu mi le dă și nu mi le-a dat niciodată, cum aș putea, mai ales acum când 's-a defectat' funcționarea ei, doar iau notă cu un strop de amărăciune.

Sper să-mi mușc limba data viitoare când o să mi se așeze pe ea cuvintele care să alcătuiască un sfat, mai ales dacă e și necerut. Eu nu am cum să știu din ce experiențe e țesut omul care-mi spune păsul, de multe ori nici el nu știe. Așa că da, toate experiențele ni le trăim singuri after all.